Senatorul PNL Dorin Dobra îi scrie ministrului Sănătăţii

Scrisoare deschisa către MINISTRUL SĂNĂTĂȚII

În atenția domnului ministru Eugen Nicolaescu

Stimate domnule ministru,

Din postura de senator al colegiului 1 Bistrița Năsăud, consider că este de datoria mea să vă semnalez o realitate ce afectează grav atât imaginea reformei pe care o promovați în sistemul sanitar, cât și a întregului sistem ce ar părea imun atât la eforturile dumneavoastră cât și la oprobiul public, manifest în ultima perioadă mai pregnant ca oricând.
Mă refer, domnule ministru, la o speță particulară semnalată tocmai în municipiul Târgu- Mureș, în cadrul Spitalului Județean, secția cardiologie. Sunt în situația de a lua contact cu prea multe persoane ce se declară nu doar nemulțumite total de modul în care sunt tratate în această secție, ci stupefiate și îngrozite de relația directă între prestația medicală și contraprestația financiară din partea pacienților.
Conștient, domnule ministru, de gravitatea faptului semnalat, gravitate care este chiar mobilul apelului meu, am să atașez scrisorii către dumneavoastră o situaţie relatată în presa locală chiar de unul dintre recenții pacienți ai acestei secții.
În concluzia demersului meu, îmi permit să vă cer, domnule ministru, să dispuneți măsuri de îndreptare și însănătoșire a actului medical din secția de cardiologie a Spitalului Județean Mureș, atât timp cât cel puțin din perspectiva proprie vă pot spune cu toată seriozitatea că " prea mulți bistrițeni au dat bani în secția amintită pentru a beneficia de serviciile sistemului medical de stat".
În speranța că apelul meu constituie o oportunitate în privința atribuțiilor dumneavoastră , vă asigur domnule ministru, de toată încrederea mea pentru reforma pe care cu onoare o administrați, cât și pentru obiectivele onorabile pe care prin intermediul acesteia vi le-ați asumat.

Cu stimă,
Dorin-Mircea Dobra,
Senator Colegiul 1 Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5