Service-uri auto fără autorizaţie RAR, depistate de poliţişti
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, au desfăşurat o acţiune pe raza municipiului Bistriţa.
“Cu această ocazie au fost identificaţi numiţii Z.P.L., în vârstă de 37 de ani, din localitatea Viişoara şi N.V., în vârstă de 55 de ani, din municipiul Bistriţa, care într-un imobil, respectiv la domiciliu, ar fi deţinut, pentru reparaţii, mai multe autovehicule, fără a fi autorizaţi de către Registrul Auto Român- reprezentanţa Bistriţa şi ar fi efectuat neautorizaţi reparaţii auto.
De asemenea, o societate comercială, cu punctul de lucru în municipiul Bistriţa, nu a putut prezenta documente justificative care să ateste autorizarea de către Registrul Auto Român- reprezentanţa Bistriţa, pentru a putea efectua reparaţii auto”, se arată în comunicatul IPJ BN.
În cauză, Reprezentanţa Bistriţa a Registrului Auto Român urmează a fi informată cu privire la cele două persoane şi societatea comercială respectivă în vederea autorizării lor.
Citiţi şi:
- Trei service-uri auto, închise temporar de Protecţia Consumatorilor
- Controale la vulcanizări și service-uri auto! Amenzi date de poliţişti!
- ANPC şi ASF vor să elimine cât mai curând disfuncționalitățile din colaborarea service-uri auto și companiile de asigurări
- Prefectura BN: În urma controalelor dispuse de prefect, a crescut numărul service-urilor autorizate
- Laboratorul mobil al RAR, la Prundu Bârgăului
Adaugă comentariu nou