Serviciile de agrement, verificate de Protecţia Consumatorilor
În perioada 20-26 aprilie, s-a desfăşurat acţiunea tematică de verificare a respectării prevederilor legale la prestarea serviciilor de agrement din judeţul Bistriţa-Năsăud. Au fost verificaţi 11 operatori economici care închiriază echipamente de agrement şi terenuri de sport, precum şi spaţii de joacă pentru copii, spaţii ce aparţin primăriilor.
„În ceea ce priveşte modul efectiv de exploatare a echipamentelor pentru agrement, menţionăm că în timpul controalelor efectuate la faţa locului, în spaţiile de joacă pentru copii, au fost depistate echipamente defecte, fără să fie poziţionată o plăcuţă cu inscripţia, echipament defect” ne-a declarat Lorica Şut, comisar şef adjunct OJPC B-N.
De asemenea, au fost constate deficienţe de informare a consumatorilor la un operator economic ce deţine o sală de bowling.
În urma controalelor, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud au aplicat 7 amenzi contravenţionale în valoare de 10.000 lei şi 3 sancţiuni cu avertisment.
„S-au stabilit şi măsuri de oprire temporară a funcţionării spaţiilor de joacă cu un număr total de 11 echipamente”, a concluzionat Lorica Şut, comisar şef adjunct OJPC B-N.
Adaugă comentariu nou