Sever Mureşan: În 2018 continuăm derularea a nu mai puţin de 10 proiecte europene, chiar dacă bugetul e mai mic faţă de 2017

Pentru cea mai mare comună de pe valea Sălăuţei, ultimul deceniu a fost unul al derulării mai multor proiecte pe fonduri europene sau prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Cum arată bugetul pe 2018 şi, care sunt principale direcţii pe care va merge consiliul local Telciu, aflăm de la primarul Sever Mureşan.

Primarul comunei Telciu, Sever Mureşan spune că bugetul pe 2018 este unul cu nişte cifre mai puţin promiţătoare decât cele din 2017, mai ales că există o reducere de aproape un milion de lei.

„ Nu este încă o cifră exactă, dar ştim că este un buget ceva mai mic, aşa că va trebui să vedem cum facem o echilibrare din veniturile proprii, urmând să ne descurcăm cu ceea ce avem pe plan local”, explică primarul Mureşan.

10 proiecte pe fonduri europene

În 2018, administraţia lui Sever Mureşan va continua să deruleze numai puţin de 10 proiecte pe fonduri europene, aşa că „o parte din investiţiile majore sunt asigurate prin această formă de finanţare, doar că avem şi multe investiţii ce trebuie finanţate de la bugetul local, iar aici e vorba de trotuare sau străzi asfaltate şi, pe care vrem ca în doi ani, maxim trei să le finalizăm, asta în măsura posibilităţilor”,.

În aceeaşi ordine de idei, Sever Mureşan a arătat că unele proiecte, exemplul fiind cel al introducerii apei potabile sau canalizării, bunul mers al acestuia depinde şi de ADI Apă-Canal şi de SC Aquabis SA: „ Aştept cu maxim interes ca promisiunile să se materializeze, de finalizarea proiectului depinzând şi etapa următoare – modernizarea infrastructurii rutiere, asta fiind ordinea firească a lucrurilor, mai ales că asfaltarea unor uliţe este prioritatea noastră zero”.

Legat de proiectele care vizează finalizarea introducerii de apă potabilă în Telciu, primarul Sever Mureşan spune că există deja acordul consiliului local pentru construirea a două terenuri şi, pe care, vor fi construite toate acele instalaţii necesare derulării acestui proiect: „ E vorba de foraje şi rezervoare de apă pentru satul Telciu, mai ales că au fost aduse îmbunătăţiri sistemului de distribuire a apei, ceea ce va face mult mai permisibil accesul la apă a tuturor sătenilor indiferent de zona în care locuiesc”.

Apa va fi contorizată

Primarul Mureşan a confirmat faptul că va continua şi acţiunea de contorizare a apei, în Telciu apa fiind plătită în sistem pauşal: „ Suma este una modestă, mică de tot, aceasta fiind una din cauzele pentru care telcenii nu folosesc apa în mod raţional, aşa că sper ca în scurt timp să rezolvăm această problemă care ne-a cauzat foarte multe neplăceri în anii trecuţi”.

Alte proiecte pentru 2018

Toate cele 10 proiecte vor trebui finalizate până în 2020, susţine Sever Mureşan: „ Este obligatoriu acest lucru, 2020 fiind anul în care se încheie exerciţiul bugetar 2013-2020, iar pentru asta vom face tot ceea ce este omeneşte posibil în ceea ce ne priveşte pe noi, doar că aici trebuie luate în calcul procedurile de achiziţii piblice, instanţele de judecată şi alte probleme care nu depind de noi ca administraţie locală”, a mai precizat Mureşan.

O administraţie harnică 

Reamintim faptul că administraţia comunei  Telciu a reușit să-și adjudece numai puţin de  5 proiecte din cele 63 declarate eligibile anul trecut  pe finanțarea drumurilor forestiere. În total vor primi pentru toate cinci proiectele în jur de 7 milioane de lei pentru reabilitarea și construcție pe mai bine de 50 de kilometri de drum forestier. Primarul din Telciu, Sever Mureșan  explică cum a fost posibilă să obțină finanțare pe atât de multe proiecte: ” secretul e că pe silvicultura organismele de finanțare au permis mai multe proiecte. Noi avem mai bine de 120 de km de drumuri forestiere, vă dați seama că am avut suprafață pentru care să facem proiecte. Și alții au obținut mai multe proiecte, unii n-au făcut, alți nu s-au priceput ” conchide primarul din Telciu.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5