Sfânta Cruce – şcoală a vieţii, tema Cercului pastoral-misionar Ilva Mică
Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. IuliuBrici, s-au întâlnit în Duminica a 2-a după Rusalii în Parohia Nepos din Protopopiatul Năsăud.
Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Buna Vestire”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 12 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Vasile Rus, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.
În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Mircea Suciu de la Parohia Leşu I a vorbit credincioşilor „Despre Sfânta Cruce – şcoală a vieţii” şi a subliniat că Sfânta Cruce este „puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1,18), pentru cei ce caută mântuirea.Părintele a mai evidenţiat că harul Mântuitorului Iisus Hristos transformă crucea noastră în cale spre Înviere. În încheiere, pr. paroh Vasile Rus a mulţumit preoţilor pentru împreuna slujire, iar credincioşii prezenţi au fost miruiţi.
Această seară duhovnicească din Parohia Nepos continuă activitatea misionară a Cercului preoţesc Ilva Mică, prin care Mântuitorul Iisus Hristos este mărturisit în parohiile arondate cercului.
Date istorice
Biserica parohială cu hramul „Buna Vestire” din Nepos a fost construită între anii 1897-1904 şi este zidită din piatră în stilul arhitectonic romanic. Iconostasul bisericii a fost confecţionat la Viena în anul 1903, iar pictura bisericii a fost realizată în tehnica tempera de pictorul Horea Indolean.
Biserica a fost sfinţită la data de 3 octombrie 1999 de către vrednicul de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Anania.
Casa parohială a fost ridicată în anul 1965 şi restaurată în anul 2010, prin îngrijirea actualului pr. paroh Vasile Rus, care păstoreşte comunitatea ortodoxă din Nepos din anul 2004.
Adaugă comentariu nou