Banii europeni, salvarea autorităţilor locale în faţa crizei

În sfârşit, a fost semnat contractul de finanţare pentru dezvoltarea infrastructurii din staţiunea Sângeorz- Băi

Într-o perioadă în care bugetele tuturor localităţilor, fără excepţie, au fost afectate serios de criza economică, fondurile nerambursabile, în special cele venite de la Uniunea Europeană, sunt văzute ca una dintre puţinele posibilităţi de a face investiţii consistente, fie că este vorba despre infrastructură, modernizări de clădiri sau zone verzi.

Departe de a fi o modalitate lejeră, accesarea banilor europeni îi supune pe cei care vor să ajungă la ei la o procedură anevoioasă şi greoaie. Dincolo de avize, aprobări, hârtii şi dosare întoarse din drum, primăriile trebuie, apoi, să poată acoperi partea lor de finanţare, care, în special pentru localităţile mici, cu bugete modeste, poate fi un efort prea dificil.

Proiectul de finanţare europeană care vizează dezvoltarea infrastructurii de turism balnear din localităţile Sângeorz- Băi şi Turda a intrat în linie dreaptă. Primarul staţiunii Sângeorz- Băi, Roland Venig, a precizat că proiectul va fi pus în practică în perioada imediat următoare, perioada de implementare fiind de 26 de luni. Este vorba de peste 50 milioane de lei care vor fi direcţionaţi spre staţiunea Sângeorz- Băi şi zona Băi din Turda.

Din aceşti bani se vor realiza modernizarea sau execuţia a circa 7,1 Km de şosele urbane în interiorul staţiunii Sângeorz-Băi şi a unei suprafeţe totale de 2,9 hectare. Investiţia va asigura accesul în staţiune şi spre obiectivele turistice din zonă (baza de tratament balnear – Hotel Someş, Hotel Hebe etc).

Punerea în valoare a zonei balneare Sîngeorz- Băi, o zonă deosebit de atractivă cu un potenţial investiţional privat semnificativ este în mod normal realizabilă numai prin constituirea unei infrastructuri corespunzătoare, pe distante scurte şi cu mijloace de acces facile.

În acest context, reabilitarea şi modernizarea infrastructurii de acces în localitatea Sângeorz- Băi este o condiţie esenţială pentru creşterea numărului de turişti interesaţi de zonă, pentru creşterea calităţii serviciilor de turism, agrement şi tratament balnear, pentru stimularea investiţiilor locale, pentru reducerea timpului de călătorie în cadrul localităţii şi nu în ultimul rând pentru îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi a confortului ambiental, ştiut fiind faptul că existenţa unor drumuri de acces necorespunzătoare şi posibilităţi de transport rutier scăzute diminuează drastic interesul tuturor pentru această zonă de recreere şi tratament.

Iniţial, proiectul ,,Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivităţii Regiunii de Nord-Vest, Sângeorz- Băi – Turda” a fost iniţiat în anul 2003, când cele două localităţi au făcut un proiect care viza finanţarea prin fonduri Phare. Acest lucru însă nu s-a mai întâmplat, în anul 2005 ajungându-se ca el să fie amânat din cauza redistribuirii banilor pentru refacerea zonelor din ţară afectate de inundaţii. Un an mai târziu, proiectul a fost direcţionat către una dintre axele Programului Operaţional Regional.

,,Ideea proiectului s-a născut undeva prin 2003 şi îi aparţine fostului preşedinte de Consiliu Judeţean, Gheorghe Marinescu. La acea vreme, proiectele erau gândite într-o formă economică de dezvoltare. În septembrie 2004, au fost făcute studiile de fezabilitate, dar în 2005 din cauza inundaţiilor, România a pierdut sursa de finanţare. Am fost foarte supărat la acea vreme pe domnul Gheorghe Marinescu, dar timpul a trecut, , a trecut şi supărarea. A fost un proiect care şi-a urmat cursul, fără să fiu nevoit să dau telefoane, dar a durat enorm de mult”, ne-a declarat primarul oraşului Sângeorz- Băi, Roland Venig.

,,Mulţumesc domnului primar Venig că şi-a adus aminte de mine, ceea ce nu se întâmplă des în ultimul timp. Vă spun sincer, nu am crezut în acest succes, şi astfel a fost nevoie de o alianţă conjuncturală, şi Primăria Sângeorz- Băi a ajuns să se asocieze în acest proiect cu Primăria Turda. Accesul la aceste fonduri se face prin Consiliile Regionale, cu mare dificultate. (…) În sfârşit, localitatea Sângeorz-Băi, beneficiază de ceea ce merită”, a precizat fostul preşedinte CJ Gheorghe Marinescu.

,,Ne este frică de sistemul de interese”

Contestarea licitaţiilor a devenit în România un sport naţional, este concluzia primarului Roland Venig, cât şi a fostului preşedinte CJ Gheorghe Marinescu. Proiecte mari de zeci de milioane de euro sunt blocate din cauza contestării în instanţă a licitaţiilor, iar procedurile de soluţionare sunt greoaie şi amână cu luni demararea execuţiei proiectelor.

,,Am avut deja o întâlnire cu cei de la Primăria Turda şi gândim deja caietul de licitaţii. Toţi bani se derulează prin conturile Primăriei Sîngeorz-Băi care este ordonator de credite şi pentru Primăria Turda. Va fi o problemă cu TVA şi cu contestarea licitaţiilor, dar ni s-a promis că nu vor fi probleme în acest sens. În aceste zile, noi vom primi deja în conturile primăriei suma de 6 milioane de lei, bani necesari pentru demararea procedurilor privind achiziţia publică, după care vor mai veni alte 6 milioane de lei, adică 15% din totalul sumei. (…) Ne este frică de sistemul de interese”, a menţionat Roland Venig.

De asemenea, fostul preşedinte CJ, Gheorghe Marinescu, a spus că un alt pericol care ar putea afecta bunul mers al proiectului este câştigarea licitaţiei de către o firmă mare, care ulterior închiriază lucrarea unor firme mici care nu au capacitatea tehnică necesară.

Proiectul are un buget total de peste 50 milioane de lei, din care circa 41 de milioane constituie finanţare nerambursabilă acordată din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar peste 835.000 reprezintă contribuţia Primăriilor Sîngeorz- Băi şi Turda. Valoarea neeligibilă estimată, inclusiv TVA aferent, este de aproape 581.000 lei, iar valoarea TVA-ului aferentă cheltuielilor eligibile este de peste 7,8 milioane de lei.

Obiectiv general al proiectului este „Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear în scopul valorificării resurselor naturale şi sporirea atractivităţii zonale şi regionale”, iar obiectivele specifice sunt: reabilitarea infrastructurii suport (acces spre obiective turistice, alei pietonale şi parcări) pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea activităţilor turistice în locaţiile Turda şi Sângeorz- Băi; creşterea atractivităţii celor două zone turistico-balneare pentru noi investiţii şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu şi a confortului ambiental din cele două locaţii prin reducerea poluării sonore şi a nivelului noxelor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5