Şi-au unit destinele
Lun, 09/05/2011 - 11:29
Eveniment deosebit în cadrul familiei BUTA şi OLTEAN din Bistriţa, când fiica IULIA ALEXANDRA BUTA şi VLAD OLTEAN şi-au pus pirostriile întemeind o nouă familie frumoasă şi bucurându-se de ceremonialul religios al căsătoriei de prezenţa unui sobor de preoţi condus de P.S. VASILE SOMEŞANUL, episcop vicar, ritual care a avut loc la Biserica de la „Coroana”, cu emoţii şi trăiri deosebite, a fost un moment de înaltă ţinută, inclusiv duhovnicească.
Le urăm sănătate, fericire, viaţă lungă şi frumoasă şi „Casă de piatră!”
Citiţi şi:
- Felicitări! Călina și Kevin și-au unit destinele la Barcelona! Bunicii năsăudeni Ioan și Lucreția Mititean, opt zile în "Parisul Spaniei"
- Asociațiunea Astra Năsăud, în simpozion dedicat Centenarului. Doi astrişti din Basarabia, cadre universitare, şi-au unit destinele la Mănăstirea Ilva Mare
- Si-au unit destinele sub zodia Nichita Stănescu
- Şi-au unit destinele la 10 ani de relaţie, în penitenciar
- Nuntă în familia primarului din Măgura Ilvei. Nimu şi Ioana şi-au unit destinele. Printre naşi, Bogdan şi Oana Ivan, Mihaela Ivan şi Radu Săplăcan!

Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 12:13
Întâlnirea preoților greco-catolici din protopopiatele Beclean, Bistrița și Rodna la Beclean Joi, 10:50
Bărbat din Beclean, reținut după ce a amenințat o tânără, a lovit un polițist, a condus fără permis Cultura
Un adevărat focar de cultură, credință și iubire pentru carteÎn cartierul Subcetate din Bistrița,...
Comentarii
Emilia Sirlincan -
Joi, 06:59
La mulți ani cu sănătate și bucurii!
Monia Bindea -
Mie, 21:22
La mulți ani!❤️
Mariana Pecora -
Mar, 19:54
Odihneste-te in pace, draga mea prietena.
Victor și Veronica Știr -
Mar, 19:49
Pierdem un profesor rasat, un intelectual veritabil, un om cu majusculă!
Prezența Dânsei în orice...
POP MIHAELA -
Mar, 16:11
Odihnă veșnică în pace și lumină! Condoleanțe familiei indurerate!
Aniversări
În zi de naștere, adresăm calde urări aniversare doamnei Gabriela-Adriana Ceuca, şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Astăzi este o zi specială pentru doamna profesor Smaranda Florean, inspector şcolar pentru Învățământ primar.
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele Gavrilă Tudor Zinveliu, preot paroh la Bichigiu.























Adaugă comentariu nou