GAL ProSomeş

Şi cursurile de formare profesională

Beneficiară a Programului Leader, Axa 4 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală prin proiectul „GAL ProSomeş” – pentru o dezvoltare durabilă a comunităţilor rurale din Bazinul superior al Someşului Mare”, Asociaţia ProSomeş i-a informat pe posibilii beneficiari din arealul menţionat – viitori componenţi ai GAL (Grupul de Acţiune Locală), despre posibilitatea de a se putea forma profesional pentru implementarea Planului de acţiune care se derulează deja.

În acest sens, 11 persoane din localităţile: Năsăud, Salva, Nimigea şi Feldru şi-au exprimat dorinţa de a lua parte la cursurile de formare cu tematica LEADER organizate în perioada 12 aprilie – 4 mai, de către MADR (Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), şase persoane din administraţia publică, două din turism şi silvicultură (mediul privat) şi trei din cadrul unor organizaţii neguvernamentale (mediu, social şi dezvoltare durabilă).

Cursurile se vor desfăşura în sesiuni de câte o săptămână, fiind susţinute de lectori specializaţi în programul Leader din ţară şi străinătate, la Cluj-Napoca, pentru Regiunea de Nord-Vest, acestea fiind gratuite.

„Proiectul în cauză are drept scop identificarea lucrurilor realizabile pentru păstrarea identităţii locale, spre a duce mai departe specificul Văii Someşului Mare”, a precizat Grigore Mureşan, unul dintre coordonatorii proiectului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5