Şi sentimentul de a dărui
În aceste zile care premerg Sfânta Sărbătoare a Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, este o tradiţie a se oferi cadouri tuturor copiilor şi, în special, celor mai puţin privilegiaţi de soartă, celor a căror părinţi au uitat de ei sau au fost nevoiţi să-i încredinţeze statului pentru creştere din cauza sărăciei sau din alte motive.
Pentru ca aceşti copilaşi să nu se simtă singuri, să ştie că au prieteni în oraş, că nu au fost părăsiţi şi că la ei n-o să vină Moş Crăciun, cei cu inimă mare adună puţin din puţinul lor pentru a le oferi din suflet o rază de lumină, o speranţă care să le aducă zâmbetul pe feţele prea des triste, gânditoare, întrebătoare…
Aşa au gândit la unison elevii claselor IX A, IX B, XI A şi XI B de la Grupul Şcolar Economic Năsăud care şi-au anunţat diriginţii – profesorii Dorina Chitul, Mariana Romocea, Elisabeta Ciuta şi Aduna Dudaşcă au renunţat la banii pentru pachetul de mâncare şi au cumpărat ceva cadouri pentru copiii de la Complexul de Servicii Sociale Comunitare (Casa Copilului) din Năsăud şi că vor să le dăruiască din inimă acum, înainte de vacanţa de Crăciun.
Aşa cum ne spuneau doamnele diriginte, sunt fericite că elevii lor au înţeles şi pus în practică sentimentul de a dărui din inimă, de a fi buni cu cei mai puţin ajutaţi de soartă.
Citiţi şi:
- Tinerii social-democraţi, alături de campania Camionul de Crăciun pentru Basarabia. Bogdan Ivan: E lecţia de a dărui!
- Bucuria de a dărui. Echipa Holtis nr. 116, din cadrul CN Liviu Rebreanu, în vizită la prietenii mai mici de la CSEI Lacrima Unirea
- Să nu pierdem șansa și bucuria de a dărui!
- Sentimentul religios în creaţia lui Eminescu
- Bucuria de a dărui. Rozalia Fucă Tomescu, fiică a comunei Teaca, aduce sunetul muzicii pe uliţele copilăriei
Adaugă comentariu nou