Simona-Grazia Dima: Un an alert
Joi, 01/05/2023 - 11:15
Anul tocmai încheiat, 2022, a fost pentru mine unul alert, de muncă necurmată și totodată unul meditativ. Deși am avut unele probleme de sănătate, inspirația lirică nu m-a părăsit, încât am început prin a finisa poeme care mă frământau de mai mult timp. Când le-am simțit, în fine, rotunde, le-am publicat, sub forma câtorva grupaje destul de consistente, în mai multe reviste. Citite de elenistul și latinistul Liviu Franga, secvențele respective au condus, în chip surprinzător, la un studiu vast, care, elaborat de domnia sa, a văzut lumina tiparului în ultimul număr al revistei Arca și a fost pentru mine un dar dintre cele mai alese, sositc chiar de Sărbători. În anul 2022 am suferit, ca atâta lume, pentru absurdul război din Ucraina. Am scris un poem pe această tristă și complexă temă, text inclus în antologia aniversară a PEN-Clubului, lansată la Bookfest. O mulțime de solicitări pentru a-mi spune opinia la diverse anchete mi-au fost adresate de conducători de reviste, critici, poeți. Pentru una din ele, formulată de criticul Stan V. Cristea, am recitit copios din Marin Preda, ca să observ ce impact are scrisul său asupra mea acum, la o altă oră a literaturii române. Mă aflam în toiul verii, nu mi-a fost deloc ușor, dar răspunsul dat, alături de cele ale unor confrați, a intrat curând în compoziția unei cărți dedicate centenarului nașterii prozatorului. În anul 2022 am fost foarte harnică în cadrul rubricii de critică pe care o susțin în revista Luceafărul de dimineață, nu am lipsit din niciun număr, semnând de două ori chiar și câte o pagină de comentarii, foarte solicitante, fiindcă am citit cu atenție mai multe cărți, chiar dacă am dedicat fiecăreia un spațiu mai mic. Elaborării de eseuri, o altă feblețe a mea, i-am acordat constant atenție de-a lungul lui 2022, încredințând suite eseistice unor reviste, spre a avea ulterior bucuria de a le vedea apreciate în presa literară, la rubricile de semnalare a publicațiilor. I-am acordat poetului și jurnalistului de elită Iulian Talianu un interviu, a cărui versiune finală va fi cuprinsă în Tomisul cultural nr. 1 din noul an, deja instalat, 2023, apoi într-o carte. Am putut citi ecouri favorabile la cărțile mele recente de comentarii critice, sub semnătura unor exegeți reputați, în periodice și în volume, precum și analize comprehensive despre creația mea poetică, într-o carte ce va rămâne, indubitabil, de referință, Istoria literaturii române contemporane din Vest, realizată de Al. Ruja, un critic sobru, echilibrat, atent în continuare la evoluția mea și după ce am plecat din orașul natal și al formării mele umane și intelectuale, Timișoara. Nu în ultimul rând, anul 2022 a fost un an al prieteniei, de-a lungul căruia am purtat conversații înălțătoare, instructive și tonifiante cu numeroși colegi de scris, tot atâtea ocazii de a ne simți limpede sinergia, forța noastră reală de a minimaliza impactul nociv al evenimentelor negative, grație limbii noastre comune – cultura, solidaritatea, poezia. Anul 2022 a marcat și răstimpul fertil al unei sporite devoțiuni spirituale, al unei asidue concentrări la chestiunea cardinală a poziționării în absolut, simultan cu fatidica existență în lume.
Citiţi şi:
- Liviu Ioan Stoiciu: Fără așteptări fericite
- Cornel Cotuțiu: Calendar nebănuit
- Iulian Boldea: Interogaţiile literaturii şi provocările istoriei
- Olimpiu Nușfelean: Literatura păstrează și fertilizează o „conștiință” ascunsă, cu funcții întemeietoare și valorizatoare, care rezistă la multe încercări ale lumii noastre precare
- Prezențe bistrițene în Tabăra „Literatura tinerilor” de la Neptun

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În numărul 2 al „Revistei ilustrate”, din februarie 1898 (an. I), subintitulată „Foaie...
Comentarii
Jo. -
Lun, 11:01
Fraților,
Avem și noi necazurile noastre,
Dar inca "nu este apocalipsa"!
P.s.🤣
Vizionează „Mr...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:59
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Dorel de Bistrita -
Lun, 10:57
Stati linistiti, pentru ca este ” numit ” doar de fatzada … pentru ca nici presedintele statului si...
Leon -
Dum, 11:42
Lăsând la o parte faptul că Președintele României Nicușor Dan participă la inaugurare a lucrărilor...
Măr.a7 -
Sâm, 21:54
Dumnezeu să le ajute la toți
medicii, cadre medicale,
asistente și infirmieri,
sa lucreze...
Aniversări
În zi aniversară, gândurile noastre bune se îndreaptă spre părintele dr. Teodor Marius Cornea, preot în Parohia Ortodoxă Română Bistrița Bârgăului...
În zi aniversară, adresăm cele mai calde urări aniversare domnului ing. Vasile Tabără, senior editor al ziarului Răsunetul.
În zi de naştere, îi urăm interpretei OANA MATEI CORUŢI, solist al Ansamblului Profesionist „Dor Românesc”, multă sănătate, împliniri şi bucurii...
In Memoriam
Pentru noi, cei de pe strada Oștezei, Lucreția Cătinean nu a fost doar o vecină. A fost un om al locului.
























Adaugă comentariu nou