Liviu Ioan Stoiciu: Fără așteptări fericite

Dacă n-ar fi fost războiul din Ucraina vecină (care mă afectează moral într-atât, încât îmi strică fiecare zi), n-aș fi avut de ce să mă plâng. 2022 a fost un an literar bun pentru mine, să nu se deoache. Mi-au apărut două cărți în același timp, în luna mai 2022, una de versuri, „Luare aminte” (Rocart) și alta de jurnal, „De uz strict personal. Din anul Revoluției...” (Junimea), care n-au trecut neobservate de critica literară (le mulțumesc și pe această cale prietenilor care au scris despre ele; mulțumesc, Menuț Maximinian). Am fost invitat la manifestări literare de bun augur (de la Festivalul Național „Tudor Arghezi” din Gorj la „Poezia la Iași” și la Gala Poeziei Contemporane de la Alba Iulia, sau la festivalurile de poezie de la Galați și Constanța, sub egida Uniunii Scriitorilor). Mare bucurie, am fost nominalizat iar la Premiul Național pentru Poezie „Lucian Blaga” și la Premiul „Cartea anului 2022” acordat de România literară (mie îmi spun mult mai mult nominalizările la premii, onorante în sine, decât premiile, care stârnesc invidii și controverse). Am continuat să scriu pentru rubricile de la lunarele Viața Românească și Expres cultural și de la revista care apare la două luni Scriptor. Am renunțat anul ăsta la rubrica de la Bucovina literară (după ce nu demult am renunțat la rubrica de la revista Argeș). Am răspuns la toate invitațiile revistelor literare de a colabora, fără prejudecăți (adică și la reviste mai discrete, Ofranda literară, Itinerar sau Contrast literar, Noul Literator, Autograf MJM; nu public decât la invitația unei reviste, nu-mi place să dau peste nimeni). Altfel, am stat la Brașov (deși am domiciliul stabil la București), izolat, departe de zbuciumul vieții literare de la noi. În viața privată cotidiană, am avut parte de un an păgubos (s-au stricat centrala termică acasă la București și mașina de spălat acasă la Brașov, de exemplu, a trebuit să cumpăr altele noi; sau s-a stricat la mașină ambreiajul, m-a costat în vară 3000 de lei să-l schimb) și am ratat prea multe preumblări pe munte, frustrându-mă teribil (preumblări care mă mai încarcă sufletește), din motiv că n-am un însoțitor (nu e recomandat urcușul pe vârfuri montane de unul singur; urșii au devenit o pacoste și de la o vârstă te aștepți la orice gen de accident; în plus, am și bolit, mai nou am fost / și mai sunt scos din circuit de dureri cervicale infernale, care nu te lasă să te bucuri de viață), am ajuns să stau la nesfârșit în casă (să citesc și mai mult și să scriu și mai puțin). 

Dinspre anul 2023, n-am așteptări fericite, din contră (am dat de gol pe coperta a IV-a a volumului „Luare aminte” că ar putea fi ultimul meu an de viață, „ghicit”). Am publicat în reviste enorm în 2022 poezie, din sertar, la gândul că a venit vremea socotelilor. În același sens, am luat măsuri practice, m-am pregătit, în vara anului 2022 am cumpărat loc de veci în orașul în care am casa părintească (la Adjud, în cimitirul în care sunt ai mei) și am plătit o criptă, care a costat mii de euro. Sigur, nu voi fi obsedat de apariția morții (care e normală la vârsta mea, la 73 de ani din 19 februarie 2023), îmi voi reduce motoarele la maximum, voi sta pe margine și voi contempla viața „în absolut”.