Situaţiile financiare şi raportările trebuie depuse doar pe noile versiuni

Fiscul atenţionează contribuabilii despre faptul că, toate tipurile de situaţii financiare şi raportările anuale trebuie depuse numai pe noile versiuni ale programelor de asistenţă indiferent de canalul de depunere ales (internet sau ghişeu).

Totuşi, contribuabililor le este recomandat să transmită documentele prin intermediul internetului.

,,Pentru a pregăti programele de generare automată, prin aplicaţii proprii, a fişierului XML, consultaţi specificaţiile tehnice şi documentaţia de ajutor accesibilă pe portalul ANAF, secţiunea Declaraţii electronice, subsecţiunea Descărcare declaraţii.

Noile versiuni ale programelor de asistenţă (Soft A şi Soft J) vor putea fi descărcate de pe portalul ANAF, secţiunea Declaraţii electronice - Descărcare formulare, unde se vor regăsi şi prevederile legale, precum şi instrucţiuni/documentaţie de ajutor în noile versiuni ale formularelor, acestea se vor putea depune prin internet, semnate electronic cu certificat digital calificat, de pe pagina de upload a declaraţiilor 100, 112, 300, 390, 710, accesibilă prin portalul www.e-guvernare.ro”, se arată în atenţionarea emisă de Fisc.

Contribuabilii care nu au un certificat digital calificat pentru semnarea declaraţiilor, le vor putea depune la ghişee, în format PDF cu fişier xml ataşat, pe suport CD, însoţite de rezumatul declaraţiei (prima pagină) listat, semnat şi ştampilat.

Pentru perioadele de raportare anterioare anului 2011, formularele vor putea fi depuse doar la ghişee, în vechile formate de raportare.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5