Situl arheologic de la Băile Figa

În partea de vest a judeţului, aproximativ la jumătatea distanţei dintre oraşul Beclean şi satul Figa, la vest de drumul care leagă aceste localităţi, într-o depresiune în formă de pâlnie având diametrul de circa 600 metri, se află poziţionat situl arheologic Băile Figa. Numele acestuia provine de la funcţionarea pe vremuri a unor băi cu apă sărată. Aflat deasupra unui zăcământ de sare gemă (gros de circa 1,6 kilometri, cu diametrul de circa un kilometru), situl ocupă în principal valea Pârâului Sărat ce străbate partea inferioară a depresiunii. La suprafaţa terenului, în toată depresiunea, se observă numeroase manifestări saline: nămoluri sărate, izvoare, bălţi şi pâraie de apă sărată, precum şi vegetaţie halofilă. În albia Pârâului Sărat şi pe malurile acestuia, pe o lungime de circa 250 metri, se observă numeroase elemente de construcţii şi amenajări de lemn (bârne, pari şi scânduri). Adesea grupate, aceste elemente indică existenţa unor complexe. Totodată, se întâlnesc şi elemente izolate, atât în situ, cât şi în poziţie secundară, toate foarte bine conservate.

În anul 1977, geologul bistriţean dr. Ioan Chintăuan, în timpul unor cercetări de teren, a observat în albia Pârâului Sărat numeroase urme de amenajări şi construcţii de lemn. Printre altele, Ioan Chintăuan a văzut în albia pârâului vârful rupt al unei "troace" scobite în trunchiul unui copac, având tuburi de lemn introduse în orificiile realizate în fundul "trocii". În anul 1986, într-un articol semnat de geologul Ioan Chintăuan şi arheologul I.I. Rusu, această troacă a fost atribuită perioadei dacice. În primăvara anului 2005, Ioan Chintăuan a scos "troaca" din fundul pârâului şi a dus-o la Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud. În acelaşi an, descoperitorul a publicat-o, susţinând că ea a fost utilizată pentru obţinerea sării prin evaporarea apei sărate.

În vara anului 2005, pentru prima dată situl a fost examinat de arheologi profesionişti: dr. Valerii Kavruk, de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe, şi prof. dr. Anthony Harding, de la Universitatea "Exeter" din Marea Britanie. Cu acest prilej, toată depresiunea a fost examinată în vederea stabilirii caracterului, a întinderii, a gradului de conservare, precum şi a încadrării cronologice a vestigiilor arheologice. Totodată, a fost examinată "troaca" descoperită în 1977. De la ea au fost prelevate două probe în vederea datării prin metoda C 14. În scurt timp, laboratorul din Groningen a stabilit vârsta "troacei": aproximativ anul 1000 î.Hr.

Cercetările arheologice efectuate în situl Băile Figa între anii 2006 şi 2008 au arătat că acesta păstrează urme materiale ale exploatării sării din diverse epoci. Cele mai timpurii vestigii descoperite în acest sit datează din neo-eneolitic (aproximativ mileniile VI-IV î.Hr.). Acestei perioade îi aparţin doar câteva fragmente de vase ceramice izolate, descoperite în afara contextului arheologic relevant, astfel încât în stadiul actual al cercetării nu se pot emite niciun fel de aprecieri cu privire la caracterul urmelor din acea perioadă. Urmează vestigiile din faza finală a perioadei timpurii a epocii bronzului (aproximativ anul 3000 î.Hr.). Vestigiile aparţinând acestei din urmă perioade includ două complexe adâncite, probabil urme ale unor locuinţe: numeroase fragmente ceramice specifice acestei perioade, descoperite în partea de nord a sitului, atât la suprafaţă, cât şi în stratul de nămol, în care se aflau majoritatea vestigiilor preistorice.

Cele mai numeroase şi relevante vestigii descoperite la Băile Figa datează din epoca bronzului mijlociu (anii 1600 – 1400 î.Hr.), din prima epocă a fierului (anii 1050 – 950 î.Hr.) şi din cea de-a doua epocă a fierului (anii 400 – 300 î.Hr.).

Vestigiile din epoca bronzului mijlociu includ câteva "troace" de lemn utilizate pentru exploatarea sării, precum şi numeroase ciocane de minerit confecţionate din piatră locală. Descoperirile din prima epocă a fierului includ, pe de o parte, numeroase obiecte folosite la exploatarea sării ("troace", ciocane de minerit, scări de lemn), iar pe de altă parte, amenajări pentru captarea şi amenajarea apei sărate. Astfel, în partea de nord a sitului, în albia pârâului, a fost dezvelită o grupare de garduri şi construcţii de lemn cu suprafaţa de circa 400 metri pătraţi. Se pare că slatina captată era folosită pentru conservarea alimentelor, tăbăcirea pieilor şi, poate, în scopuri medicale.

Una dintre cele mai impresionante construcţii descoperite la Băile Figa e reprezentată de puţul de la intrarea în mina de sare, flancat cu bârne masive suprapuse. După toate probabilităţile, acest puţ datează din a doua epocă a fierului.

Cercetările efectuate au surprins şi o serie de amenajări legate de exploatarea sării din secolul al XIX-lea.

Un aspect inedit al săpăturilor de la Figa este legat de faptul că, datorită faptului că vestigiile arheologice se află în principal în nămolul sărat, s-au păstrat foarte bine numeroase construcţii şi obiecte de lemn. Cercetarea acestora va contribui în mod substanţial la crearea unei scări dendrocronologice care va permite datarea vestigiilor arheologice cu precizie de până la un an. Astfel, va fi creat un reper chronologic, cel mai exact pentru această parte a Europei.