Slujire preoţească la Braniştea

Preotul Gavril Fazacaş este un om al tuturor. Al celor vârstnici şi al celor tineri, deopotrivă al celor bolnavi ori sănătoşi, al tuturor sătenilor din Braniştea pe care-i îndrumă şi-i povăţuieşte ca un vrednic păstor sufletesc. Revenit mai aproape de casă (de loc fiind din Măluţ), după ce vreme de 19 ani a slujit în Parohia Cheţiu şi filia Bozieş, unde şi-a lăsat urme adânci în rândul enoriaşilor, ajuns la Braniştea s-a apucat serios de muncă, dovedind că este un bun chivernisitor al treburilor bisericeşti. Părintele Gavril este foarte râvnitor, aleargă cu timp şi fără timp pentru rezolvarea treburilor comunităţii. Este, în primul rând, un preot ce adună prin cuvântul de învăţătură, prin exemplul personal, prin ceea ce face, credincioşii în jurul său. Duminica şi în sărbători, biserica din Braniştea, cu hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” devine neîncăpătoare. Credincioşii vin şi-l ascultă şi se roagă împreună pentru binele comunei. Dovedind că este un foarte bun gospodar, încă din prima zi a venirii în Parohia Braniştea – se întâmpla la 1 noiembrie 1977 – s-a învrednicit ca împreună cu enoriaşii săi să purceadă la înfrumuseţarea bisericii, la înnoirea ei. Cu bani şi fără bani, dar cu nădejdea în Dumnezeu, s-au efectuat lucrări de mare anvergură constând în reparaţii capitale interioare şi exterioare “de la cruce până la fundaţie”, cum ne spunea părintele Gavril. În prezent, biserica se pictează, meşterii Ştefan Teodor şi Andonaş Neculai din Bistriţa dau o nouă înfăţişare sfântului locaş de rugăciune. Urmează schimbarea iconostasului. Casa parohială a fost modernizată din temelii, zona respectivă acum pare o adevărată grădină de flori, pomi fructiferi şi viţă de vie. Dar cel mai mare câştig al preotului Gavril Fazacaş este acela că a reuşit şi reuşeşte să-i adune în jurul său şi să se roage împreună cu enoriaşii, dovedind că este un vrednic preot de ţară. Mai sunt multe lucruri de făcut, dar cu mânecile suflecate, cot la cot cu lucrătorii încearcă să finalizeze tot ceea ce a început. Dar oarecare tristeţe se degajă, fiindcă sponsorii sunt tot mai puţini, iar cei existenţi sunt mai rezervaţi în această vreme de criză. Dar părintele Gavril este încrezător, apelând la cei care iubesc biserica, la fiii satului, la toţi cei care pot contribui pentru ca locaşul de rugăciune din Braniştea să devină o adevărată mireasă pentru mirele Iisus Hristos.

Comentarii

08/02/12 18:01
Vizitator

eu ii multumesc parintelui gavril pt.rugaciunile si postul dat si as mai merge la dinsul dar sunt departe de tara nu stiu cum sa fac sa iau legatura cu pretul gavril .Daca aveti o adresa e-mail va rug sa imi trimiteti pe adrea mea este un preot f bun si ne invata si ne indruma sa ne iubim aproapele si pe dumnezeu ! DOAMNE AJUTA!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5