Social-democraţii şi conservatorii au depus o moţiunea simplă pe Agricultură
Parlamentarii PSD+PC au depus, luni, la Camera Deputaţilor, moţiunea simplă pe Agricultură, a anunţat purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, deputatul PSD Radu Moldovan, după şedinţa BPN.
În textul moţiunii, se solicită Ministerului Agriculturii să prezinte strategia înlocuirii ajutoarelor de stat pentru agricultori, având în vedere că din acest an Comisia Europeană nu mai permite acordare acestor ajutoare. Moţiunea se referă şi la reducerea TVA la 5% pentru produsele agricole.
,,Am depus la Camera Deputaţilor, împreună cu colegii noştri de la PC, moţiunea simplă pe agricultură, pentru că şi situaţia de la nivelul agriculturii româneşti este una dezastruoasă”, a spus liderul judeţean PSD B-N, Radu Moldovan.
PC a anunţat, în 27 aprilie, că a finalizat textul moţiunii simple pe tema agriculturii şi l-a înaintat PSD pentru a face adăugiri, iar moţiunea urmează să fie depusă la Parlament, după ce va fi consultat şi PNL.
Citiţi şi:
- PDL a depus la Camera Deputaţilor moţiunea simplă intitulată,”Guvernul Ponta, fabrică de şomeri"
- Moţiunea pe Agricultură, considerată retrasă după ce PSD a părăsit plenul
- „Moţiunea populară”, depusă la Parlament
- Ţintean: Ministrul Anca Boagiu spune lucruri neadevărate
- Momentele importante din dezbaterea moţiunii de cenzură
Adaugă comentariu nou