Şofer din Feldru, prins la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie!
1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat a indicat aparatul alcooltest în cazul unui conducător auto, oprit pentru control de polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud. "La data de 9 februarie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud au depistat în trafic, pe raza localității Feldru, un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani, din localitate.
Conducătorul auto a fost oprit și testat cu aparatul alcooltest care a indicat 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Citiţi şi:
- Șofer din Matei, depistat la volan cu o alcoolemie de peste 1 la mie!
- Bărbat din Pinticu, depistat la volan, fără permis şi cu o alcoolemie de peste 1 la mie!
- Şase conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolului riscă închisoarea! Pe ce drumuri i-au prins poliţiştii
- Băuţi la volan prin Orosfaia, Sângeorzu-Nou, Săsarm. S-au ales cu dosare penale
- Şoferi din Reteag, Sângeorz-Băi, Năsăud, prinşi băuţi la volan
Adaugă comentariu nou