Şofer din Petru Rareş, depistat băut la volan
Lun, 09/23/2019 - 12:29
Duminică, în cadrul activităților preventive desfășurate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș l-au depistat în trafic pe un bărbat de 74 de ani, din Petru Rareș, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Reteag, deși se afla sub influența alcoolului.
„A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În acest caz, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, precizează inspectorul principal Crina Sârb, purtător de cuvânt al IPJ BN.
Citiţi şi:
- ADI Deşeuri BN: O persoană din comuna Petru Rareş, amendată cu 10.000 lei, pentru abandonarea deşeurilor în natură!
- Băut şi cu permisul anulat, un bărbat din Rodna a fost prins conducând un ATV!
- Dosar penal pentru doi bichigeni beţi la volan
- Şoferi băuţi, depistaţi în trafic, în acest sfârşit de săptămână!
- În comuna Petru Rareş, priorităţi absolute: canalizarea şi introducerea gazului metan

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Doru Vălean -
Lun, 09:46
Bună ziua, Doamne ajută! Este interesant, însă, după părerea mea, ar fi de dorit să faceți...
Mormintele. La Bistrița -
Dum, 23:18
La Bistrița — sunt morminte,
Dar când cazi în gropi de viu,
Ești Hamlet, plângi oseminte,
N-ai...
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.























Adaugă comentariu nou