Şoferi băuţi, depistaţi în trafic, în acest sfârşit de săptămână!

În aceast sfârşit de săptămână, mai mulţi şoferi au fost depistaţi de poliţiştii rutieri că s-au urcat la volan după ce au consumat alcool.  Aceştia vor fi pietoni sau pasageri pentru o perioadă, dar s-au ales şi cu dosare penale.

Vineri, polițiștii rutieri din Beclean au depistat în trafic un bărbat, de 41 ani, din Rugășești, județul Cluj, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza municipiului Bistrița, polițiștii Biroului Rutier au depistat un tânăr, de 20 ani, din Bistrița Bârgăului, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

În aceeași noapte, 19/20 octombrie a.c., pe DJ 173, prin localitatea Ragla, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au depistat în trafic un tânăr, de 20 ani, din Dumitrița, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența alcoolului. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat, de 32 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității, aflându-se sub influența alcoolului. A fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.S-a înregistrat dosar penal pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Tot atunci, polițiștii Biroului Rutier au identificat un bărbat, de 27 ani, din Lechința, care conducea un autoturism pe DN 17, prin Viișoara, fiind sub influența alcoolului. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii Biroului Rutier au oprit în trafic pentru control, un tânăr, de 21 ani, din Bistrița, în timp ce conducea un autoturism prin localitate. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și că autoturismul i-ar fi fost încredințat de către proprietarul acestuia, de 22 ani, care avea calitatea de pasager. Polițiștii efectuează cercetări pentru de conducerea unui autovehicul fără permis de conducere și încredințarea spre conducere a unui autovehicul, unei persoane care nu deține permis de conducere.

*** 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5