Şoferi băuţi şi neatenţi, cercetaţi de poliţişti

Mai mulţi şoferi care au consumat băuturi alcoolice sau care au fost implicaţi în accidente sunt cercetaţi acum de poliţişti. Printre aceştia este şi Daniel B., în vârstă de 22 ani, din Bistriţa, implicat într-un incident stradal în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 17, în localitatea Livezile. Şoferul neatent a încercat să evite un câine, a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în capul unui pod de pe marginea şoselei. Din accident a rezultat rănirea uşoară a lui Călin R., de 26 ani, din Bistriţa, pasager în autoturism şi a conducătorului auto.

Un alt accident petrecut în acest sfârşit de săptămână a fost provocat de un şofer din Livezile, dar evenimentul s-a produs în Şieu Măgheruş. Sorin P. (33 ani) a încercat să depăşească un alt autoturism, însă manevra a eşuat, intrând într-o maşină care venea din sens opus. Potrivit IPJ Bistriţa-Năsăud, din accident a rezultat rănirea uşoară a pasagerei din cel de-al treilea autoturism, Cornelia H. (25 ani). Livezeanul se înscrie şi el pe lista celor cercetaţi de poliţie.

Alţi doi şoferi au dosare penale pentru că au fost depistaţi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice. Sergiu S. (19 ani) şi Sorin I. (28 ani), ambii din Bistriţa, aveau 0,43 mg/litru alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, Sorin I. figura şi cu permisul de conducere reţinut încă din octombrie 2008.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5