Sondaj: 85% din români participă în mod obişnuit la slujba de Înviere; 5% asociază sărbătorea cu naşterea lui Iisus

Sursa: mediafax

Majoritatea românilor ştiu că de Paşte sărbătoresc Învierea lui Iisus, însă 5% dintre ei spun că această sărbătoare creştină este legată de naşterea Mântuitorului, potrivit unui sondaj IRES care mai arată că 85% dintre intervievaţi susţin că participă, în mod obişnuit, la slujba de Înviere.

Trei sferturi dintre respondenţi vor merge, și în acest an, la acestă slujbă, mai puțini (59%) fiind cei care obişnuiesc să meargă la biserică în ziua de Paşte, conform aceleiaşi cercetări.

O treime dintre români spun că în zona în care locuiesc există obiceiuri tradiţionale de Paşti, mai relevă sondajul.

În acest context, peste trei sferturi dintre respondenți (78%) spun că vor merge, în acest an, să ia Paşti. De asemenea, unul din cinci respondenţi s-a spovedit deja, 40% susţin că urmează să o facă, iar 39% recunosc că nu practică acest obicei.

Totodată, aproape 70% dintre români spun că ţin post: 9% declară că ţin tot Postul Paştilor, 45% recunosc că obişnuiesc să postească doar în zilele de miercuri şi vineri, iar 14% vor să postească în Vinerea Mare. Procentul celor care susţin că nu obişnuiesc să ţină post, 29%, este în uşoară creştere faţă de anii precedenţi.

Cercetarea a vizat şi meniul românilor de Paşte. Astfel, 43% dintre respondenţi spun că în familia lor se face de fiecare dată pască, iar 45% consumă miel cu ocazia Paştilor. Totodată, 42% intenţionează să cumpere miel în acest an. Peste 20% dintre cei chestionaţi vor cheltui pentru mielul din acest an între 200 şi 249 de lei, iar 14%, peste 300 de lei.

De Paşte, cea mai consumată băutură este vinul de casă (48%), urmată de bere (15%) sau ţuică (9%). Pe de altă parte, 16% dintre cei chestionaţi susţin că în familia lor, de Paşti, nu se consumă băuturi alcoolice, arată sondajul.

Marea majoritate a respondenţilor, mai precis 95%, vopsesc şi în acest an ouă pentru Paşte, iar în privinţa desertului, peste 67% spun că vor face prăjituri cu această ocazie.

Pe de altă parte, perspectiva financiară în acest an este una mai optimistă având în vedere că procentul celor care spun că banii pe care îi au pentru Paşte le vor ajunge pentru tot ceea ce este necesar este cel mai mare din ultimii patru ani - 38% în 2013 față de 22% în 2011, arată aceeaşi cercetare.

Cadouri pentru cei dragi vor cumpăra 50% dintre respondenţi, în timp ce 49% spun că nu vor face acest lucru. Aproape jumătate dintre respondenţi (48%) cred că, în acest an, cadourile vor fi mai modeste decât în alţi ani.

Mai mult de o treime dintre respondenţi spun că obişnuiesc să doneze bani sau să ajute persoane nevoiaşe cu prilejul sărbătorilor, peste jumătate dintre ei spun că fac uneori acte caritabile de acest tip, iar 11% spun că nu au niciodată acest obicei. 67% dintre participanţii la studiu declară că în acest an vor face acte caritabile.

Potrivit studiului, un sfert dintre români au concediu de Paşte în acest an, însă doar 6% spun că vor pleca într-o excursie cu această ocazie, 73% vor sta acasă, iar 16% vor sta acasă, dar vor merge şi în vizite. Dintre cei care nu stau acasă în zilele de sărbătoare, jumătate merg în vizite la prieteni sau rude, 19% merg la o pensiune sau la un hotel din ţară, 10% merg în vizită la rude sau prieteni din străinătate, iar 6% îşi vor petrece sărbătorile la un hotel sau la o pensiune din străinătate.

Sondajul Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a fost realizat în perioada 24-25 aprilie, pe un eşantion de 1.500 persoane cu vârste de cel puţin 18 ani.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5