Sore, Connect-R, Cristina Bălan, Marius Ciprian Pop, Cristian Pomohaci, la Târgul Mare al Bistriței
Primăria Municipiului Bistrița împreună cu Palatul Culturii Bistrița organizează în perioada 24 – 28 august 2016, ”Târgul Mare al Bistriței”.
Ca și noutate față de anii precedenți, anul acesta, evenimentele vor fi mai numeroase dat fiind faptul că sărbătoarea orașului va fi marcată pe parcursul a cinci zile. Pentru bistriţeni şi oaspeţii lor, în zona pietonală vor concerta trupe precum Amadeus, Cobzality, Sore, Connect-R, Cristina Bălan şi Faydee.
Spectacolele folclorice de la ”Târgul Mare al Bistriței” sunt programate, ca și în anii precedenți, în Complexul Heidenfeld din Viișoara, unde ansambluri folclorice din țară dar și îndrăgiți artiști ai genului precum Marius Ciprian Pop, Cristian Pomohaci, Traian Ilea și Valeria Codorean îi vor încânta pe iubitorii muzicii populare.
Citiţi şi:
- Faydee, Cristina Bălan, Connect-R, Sore printre numele de la Târgul Mare al Bistriţei
- Dragonul spaniol, Amadeus, Sore, Conect-R, Cristina Bălan şi Faydee, la Bistriţa
- Zilele Bistriţei 2014: Vama, Paraziţii, Crush & Alexandra Ungureanu, Gojira & Planeta H
- Smiley, Connect-R, Antonia, Elena Gheorghe, Pepe şi Lora cântă la “Zilele Becleanului”
- Becleanul alege; “Zilele oraşului”, miza
Comentarii
Cretu nu are proprietatea termenilor. El confunda sensul comercial al termenului de târg cu cel de chermeza. Din programul prezentat, functia comerciala, adica tocmai "târgul" lipseste cu desavarsire. O alta ambiguitate din mintea organizatorilor este in jurul sintagmei "târgul mare", care nu inseamna nici inaltime, nici volum, ci durata lui. Anul trecut "târgul mare" a durat trei zile, iar anul acesta durata lui a fost extinsa la 5 zile. Dupa cum se stie, in anul la 1353 orasul Bistrita a primit din partea regelui ungariei Ludovic de Anjou, dreptul de a organiza anual in luna august targul de 15 ZILE cunoscut in partea locului sub numele de BULGIUL si care s-a tinut aproape fara intrerupere pana prin anii 1970. De aceea, ar fi meritat sa fie reluata traditia organizarii BULGIULUI de 15 zile in a doua parte a lunii august , evident adaptat la zilele noastre. Un astfel de targ ar putea aduce beneficii de ordin economic, cultural, turistic intr-un oras care si asa nu se bucura de prea multe evenimente. Sa nu uitam ca Bulgiul Anual era renumit si prin balurile ce se organizau la Bistrita cu acest prilej. Daca s-ar relua aceasta traditie, organizarea BULGIULUI s-ar putea face in locatia Oborului de la Viisoara, incepand cu 15 august, in care accentul sa fie pus pe functiunea de "Targ" iar impreuna cu camera de comert si cu directia agricola, ar putea sa se initieze si o expozitie de masini si utilaje agricole. Aceste standuri expozitionale ar putea fi organizate inafara perimetrului pietei, bunaoara in incinta poligonului auto din vecinatate. Ar fi un bun prilej si pentru hotelurile din oras sa beneficieze de un grad de ocupare mai consistent. Fara indoiala si Cultura Bistriteana ar putea fi beneficiara a organizarii BULGIULUI ANUAL, prin includerea in programul celor 15 zile a unor manifestari culturale traditionale.
Adaugă comentariu nou