SOS Valea Someşului. Patru amenzi aplicate la Sângeorz Băi, pentru deşeuri depozitate ilegal

Primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, a anunţat că în prima zi de funcţionare a comisiei de verificare a curăţeniei din localităţile De pe Valea Someşului, au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale.„Pe raza localității Sângeorz-Băi, s-au aplicat patru amenzi persoanelor fizice care nu au înțeles că TOLERANȚA ESTE ZERO față de poluare. Continuăm în comuna Șanț, după care Rodna și Maieru și înapoi la Sângeorz-Băi... și tot așa permanent până eradicam fenomenul. Sper ca reprezentații comunelor Maieru și Rodna să se alieze din mers, altfel vom sesiza Garda de Mediu”, a transmis edilul sângeorzean. Practic, membrii comisiei vor sesiza Garda de Mediu dacă observă gunoaie aruncate pe malul râului sau pe alte văi, terenuri din Maieru sau Rodna, iar amenzile date de comisari sunt mult mai usturătoare.
Miercuri, pe Valea Someşului a fost şi prefectul Stelian Dolha. „Comisia care s-a constituit la nivel zonal e o idee bună pe care ar trebui să o multiplicăm în tot judeţul. Acum o lună şi jumătate, am venit pe Valea Someşului, care era plină de gunoaie. Am găsit o Vale a Someşului în mare parte curată, peste 80% curată. Vreau să-i felicit pe primarii unităţilor administrativ-teritoriale de pe Valea Someşului, începând cu Şanţ, Maieru, Rodna, Sângeorz Băi. Mai sunt probleme la gospodării, pe văi. Au avut termen şi timp să intre în legalitate, normalitae şi nu au făcut-o. Vom verifica în fiecare lună curăţenia din Bistriţa-Năsăud”, a declarat prefectul Stelian Dolha. 
https://www.facebook.com/1542046616062404/videos/1844923422331871

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5