Spitalul din Năsăud este la ora actuală, subfinanţat, din cauza politicii pe care o duce CJAS
Nicolae Găitan, viceprimarul oraşului Năsăud: Năsăudul trebuie să îşi reia locul, să fie al doilea oraş din judeţ. În momentul de faţă nu suntem chiar pe acolo. Ne descurcăm destul de greu, veniturile sunt mici.
Avem un proiect în derulare, Ambulatoriul Spitalului ,,Dr.George Trifon”, finanţat prin fonduri europene, contract în derulare, după o perioadă de patru luni de contestaţii şi procese. Valoarea proiectului: 2.800.000 de lei, din care partea de construcţii – montaj, aproximativ 47% şi restul, dotări cu aparatură de specialitate pentru cabinetele din Ambulatoriu. Dacă tot am adus vorba de Spitalul din Năsăud, care deserveşte o populaţie de aproximativ 120.000 de locuitori, acest spital este la ora actuală, subfinanţat, din cauza politicii pe care o duce CJAS.
În momentul de faţă nu se decontează servicii executate pentru tinerii până la 18 ani, nu se decontează serviciile şi materialele pentru femeile însărcinate sau lăuze care nu au nici un venit sau venitul minim de bază sub salariul pe ţară. În luna septembrie, potrivit conducerii spitalului, sunt înregistrate datorii de 360.000 de lei.
L-am rugat şi pe deputatul Stelian Dolha să ne ajute cu o iniţiativă legislativă şi conform legii, serviciile pe care le-am menţionat anterior să fie decontate de CJAS. Spitalul din Năsăud are nevoie de finanţare de la CJAS, să nu mai fim nevoiţi să apelăm la sponsori. Ne trebuie alimente pentru spital…noi, Consiliul Local, încercăm să găsim resurse pentru a finanţa parţial nevoile care nu sunt acoperite.
Citiţi şi:
- Circa 3.000 de cereri pentru dispozitive medicale la CJAS
- Sute de cereri pentru dispozitive medicale la CJAS
- Deputat Cristina Iurișniți, la deschiderea anului școlar: Avem un sistem de învățământ subfinanțat cronic, cu schimbări haotice de conjunctură
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Spitalul din Năsăud nu trebuie să ajungă un spital Covid 19. Are doar 1 pat de terapie intensivă şi lipsuri foarte mari de materiale și de echipamente.
- SOS 112, Ministerul Sănătăţii, Primăria Năsăud, CJAS, Consiliul Judeţean, Parlament, Senat, Guvern!
Adaugă comentariu nou