Spitalul Judeţean de Urgenţă continuă programul de depistare precoce a cancerului de col uterin. Vezi cum poţi face gratuit testul Babeş-Papanicolau!
Spitalul Județean de Urgență Bistrița anunță continuarea, în anul 2019, a Subprogramului de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolaou la populaţia feminină eligibilă în regim de screening - Conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 377/2017 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018.
Screeningul pentru depistarea precoce activă a cancerului de col uterin constă în testarea gratuită, prin metoda frotiului cervical Babeș-Papanicolaou, a populației feminine. Vor fi incluse în program persoanele de sex feminin în vârstă de peste 25 de ani, indiferent de calitatea de asigurat a acestora, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, asimptomatice sau fără antecedente sugestive pentru patologia de cancer de col uterin. Testarea în cadrul programului se va opri la femeile care au împlinit vârsta de 64 de ani, numai dacă acestea au ultimele 3 frotiuri cervicale Babeș-Papanicolaou normale.
Nu sunt eligibile femeile care prezintă absența congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecțiuni benigne și femeile cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital.
„Programul se derulează prin intermediul medicilor de familie și medicilor recoltori. Medici înscriși în rețeaua de screening sunt medicii de familie din județul Bistrița-Năsăud. Medici recoltori: sunt dr. Sticleț Maria; dr. Moldovan Cornelia, dr. Jianu Ramona Zemora. Punctul de recoltare este Cabinetul de Planificare Familială din cadrul Ambulatoriul integrat al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, str. Gării, nr. 9-11, Bistrița. Program pentru recoltare a fost stabilit de luni până vineri, între orele 8.00-10.00 și 15.00-17.00”, menţionează conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.
Obiectivul principal al programului este reducerea incidenței formelor invazive ale cancerului de col uterin și mortalității specifice prin cancer de col uterin. Obiectivele specifice sunt: depistarea cancerului de col uterin în stadii precoce; îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente către servicii medicale specializate de diagnostic și tratament; creșterea gradului de informare a populației, pentru utilizarea serviciilor de screening ca metodă de depistare precoce a cancerului de col uterin la persoane asimptomatice, se mai arată în comunicatul SJU Bistriţa.
Citiţi şi:
- Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin (SEPCCU), 21-27 ianuarie 2019
- Program regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin! Testează-te!
- Programul regional de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin
- În octombrie, testări gratuite Babeș-Papanicolaou și mamografii gratuite la sediul SVSU din Bistrița!
- DSP BN: 17 noiembrie 2024- Ziua globală de acțiune pentru eliminarea cancerului de col uterin
Adaugă comentariu nou