Spitalul Judeţean: Suspiciunile de coronavirus pentru ambele femei internate, infirmate! O nouă pacinetă, venită din Franţa, testată

Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului de Boli infecțioase Cluj-Napoca a infirmat ieri, 12 martie, suspiciunea de infectare cu virusul COVID-19 (Coronavirus) atât în cazul pacientei de 29 de ani care fusese internată la Secția Boli infecțioase, cât și în cazul pacientei de 62 de ani aflată la Secția Anestezie-Terapie Intensivă. Astfel, în cursul zilei de ieri, pacienta de 29 de ani a fost externată, iar pacienta de 62 de ani a fost transferată la Secția Boli infecțioase, prezentând un alt diagnostic din sfera bolilor infecțioase, informează Camelia Strungari, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. 

Tot ieri, la Secția Boli infecțioase a fost internată o femeie de 26 de ani din județul Bistrița-Năsăud, care le-a declarat medicilor că s-a întors din Franța (regiunea Île-de-France) în data de 10.03.2020 și care prezenta febră, frisoane, dureri musculare, astenie, disfagie. Întrucât s-a încadrat în definiția de caz pentru suspiciunea de infecție cu Coronavirus, i-au fost recoltate probe biologice pentru testare la Spitalul de Boli infecțioase Cluj-Napoca. Starea pacientei este bună.

Menționăm că Franța nu face parte din zona roșie sau zona galbenă de carantinare/izolare pentru Coronavirus, însă Institutul Național de Sănătate Publică recomandă testarea pentru Covid-19 a tuturor persoanelor simptomatice, care se întorc în România din Franța, Spania sau alte zone din Germania decât cele aflate în zona galbenă de risc, state în care au călătorit ori s-au aflat în ultimele 14 zile.

 

 

C

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5