Ştefan Cigu, sărbătorit pe sticlă cu “Dor Românesc”
În preajma aniversării a 63 de ani, dirijorul, orchestratorul şi compozitorul Ştefan Cigu este invitatul televiziunilor alături de frumoasa soţie Matilda Pascal Cojocăriţa, cei doi fii Horaţiu Cigu şi Alin Pascal Cojocăriţa, dar şi de colegii de la “Dor Românesc”. Născut pe 22 aprilie 1950, în cartierul Sigmir al municipiului Bistriţa, Ioan Ştefan Cigu este un violonist de excepţie, cunoscut pentru măiestria sa, atât în ţară, cât şi în străinătate. Are o pregătire temeinică în domeniu, fiind absolvent al Liceului de Muzică, dar şi al Conservatorului, şi a cântat de la vârsta de 7 ani pe cele mai înalte scene ale lumii, este unul dintre artiştii care nu lipseşte la marile acţiuni de promovare a folclorului din Bistriţa şi Năsăud. Este prezent la festivalurile „Cerbul de Aur”, Mamaia, Callatis, De Ispas la Năsăud, festivalul de romanţe „Crizantema de Aur”, alături de orchestra profesionistă „Dor Românesc”, a Centrului Judeţean pentru Cultură, pe care o dirijează cu mult profesionalism, fiind aplaudat de milioane de români. Are imprimări radio, dar şi albume cu peste 300 de artişti valoroşi, dintre care 100 fac parte din tânăra generaţie. Fiind un bun cunoscător al creaţiei muzicale tradiţionale de pe plaiurile transilvane, Ştefan Cigu a adunat, cu osârdie şi dragoste, în volumul „101 jocuri bătrâneşti din Bistriţa-Năsăud”, apărut la Editura Arcade, vechi melodii instrumentale. Împreună cu soţia, Matilda Pascal Cojocăriţa, nume consacrat în folclorul românesc, şi cei doi feciori – Alin şi Horaţiu – absolvenţi ai Conservatorului, violonişti de excepţie si fiica Lavinia - profesoară de muzică la liceul din Bistriţa, au imprimat peste 200 de melodii, radio, dar şi pe albume: folclor, cântece de petrecere, cafe-concert, romanţe.
Sărbătoare a început alături de colegi la Favorit TV. Sâmbătă îl vom vedea la show-ul "Ne vedem la TVR", unde, de la ora 16.00, pe TVR 1 Marina Almăşan dedică un adevărat portret familiei de artişti. Şi aici alături de Matilda şi Fane sunt colegii de la Bistriţa. Artiştii noştri au filmat deja şi pentru emisiunea ce se va transmite în ziua de Paşte pe Etno tv, fiind invitaţii vărului Săndel. De asemenea, chiar în ziua de naştere, luni 22 aprilie, de la ora 20.00, Ştefan Cigu va fi sărbătorit în direct pe Etno Tv alături de colegii de cântec. O serie de emisiuni care scot în valoare frumuseţea folclorului românesc. Au fost prezenţi cu cântece frumoase Domnica Dologa, Cristina Retegan, Anuţa Motofelea, Mirela Petruş, Ioachim Spânu, Veronica Bălan, Ioan Dordoi, Felix Gălan. Cele două zile de filmări din capitală au fost şi un bun prilej pentru colegi de comunicare. La mulţi ani, maestre Ştefan Cigu!
Citiţi şi:
- De ziua lui, maestrul Ştefan Cigu, sărbătorit de Antena 1
- Maestrul Ştefan Cigu, în ceas de sărbătoare!
- Ştefan Cigu, sărbătorit de TVR
- Mesaj emoţionant, în ceas aniversar, pentru cel mai iubit dirijor din toate timpurile al Bistriţei! Frumoasa familie de vedete sărbătoreşte nunta de Argint!
- Maestrul Ştefan Cigu, vioara de aur a Bistriţei, la ceas aniversar! La mulți ani, cu sănătate!
Adaugă comentariu nou