Stelian Dolha: Bugetul pe 2015 e lipsit de viziune economică

Co-preşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că bugetul pe 2015 e lipsit de viziune econonimă şi e încropit cu ,,o inconştienţă halucinantă între învestirea preşedintelui şi colindele de Crăciun”.

"Croşetăm bugetul pe 2015 în ajun de Crăciun, cu alte cuvinte mai punem globuri pe pomul de crăciun, mai amendăm o filă din buget, cam asta suntem chemaţi să facem de luni încolo. E cel mai important act al unui guvern, vorbim de viziunea noastră pe 2015,  dezvoltarea acestei ţări pe 2015 depinde de bugetul pe care îl conturăm, îl creionăm acum, dar Ponta şi ai lui îl expediază cu o inconştienţă halucinantă între învestirea preşedintelui şi colindele de Crăciun. Eu vă spun că bugetul e lipsit de viziune economică, că nu are timp fizic necesar pentru dezbatere aşa cum ar trebui să aibă, şi că bugetul este făcut pe genunchi”, a afirmat deputatul PNL Stelian Dolha.

Dolha a mai spus că bugetul pe 2015 nu prinde bani pentru cofinanţări, ceea ce pune în pericol derularea unor programe de dezvoltare, şi a cerut decenţă în întocmirea acestuia, atât din partea puterii, cât şi a opoziţiei.

"Ce este foarte grav e că bugetul pe 2015 nu prinde ceva, bani pentru cofinanţări. Cu alte cuvinte, PNDR este în pericol, sub semnul întrebării. Mi-aş dori totuşi să văd ceva în bugetul pe 2015, decenţă. Şi când mă refer la decenţă, ştiţi la ce mă refer, să nu mai văd bani pentru clopotniţe, să nu mai văd bani pentru ziduri la diferite mănăstiri, cu alte cuvinte să existe acel dram de decenţă, oamenii care au făcut voturi pentru Victor Viorel Ponta să nu mai fie răsplătiţi.

La lucrul acesta mă aştept şi din partea Opoziţiei, adică din partea noastră, să nu mai venim cu sute de amendamente de genul respectiv. Amendamentele pe care noi trebuie să le depunm şi chiar dacă noi le depunem, e de fapt un joc de glezne, pentru că nu o să se întâmple nimic. De ce? Pentru că oastea, nu otomană, oastea PSD-istă o să voteze bugetul, pentru că a primit ordin”, a concluzionat deputatul PNL Stelian Dolha.

Comentarii

12/12/14 13:01
Vizitator

In legatura cu bugetul pe 2015, mai e ceva esential, si anume faptul ca Guvernul îngheaţă din nou salariile bugetarilor, existand mici creşteri doar pentru educaţie şi sănătate.
Se pare ca istoria se repeta, dar la alta scara, cu alti oameni si cu alt deznodamant. Cand criza economica mondiala a lovit Romania in perioada interbelica, guvernantii au recurs la ceea ce s-a numit curba de sacrificiu – adica scaderea sau chiar incetarea platii salariilor bugetarilor. Atunci, marele actor Constantin Tanase, a lansat cupletul intitulat „CURBA LUI LALESCU”:

Dacă ai parale o duci bine
Numai chefuri şi mâncăruri fine
Dacă eşti salariat la stat
În loc de mâncare tu mănânci…

Rahat a înghiţit destul Vintilă
Nu i-au dat străinii nici de milă
Dacă vrei sau dacă nu vrei cu împrumut
E ca pentru lumânarea lor să-i…

Fuga trec pe Podul Mogoşoaiei
Printre miţe, fiţe şi aglaie
Iar de vezi câte una mai fudulă
Poţi să şti că-i moartă după…

Pulpe goale când zăreşti frăţie
Simţi câte un junghi în scăfârlie
Ai dori să le strângi la piept degrabă
Dar de dorul lor o iei la…

La bărbier vin dame şi dameze
Fiindcă părul vor să şi-l scurteze
Zău cu moda nu poţi să te joci
Dar mă mir de ce nu-şi taie şi din…

Florin e la liceu în clasa a patra
Şi o iubeşte mult pe Cleopatra
Fiindcă ea îl învaţă mai de toate
Ba mai ieri la învăţat şi pe la…

Spaimă mare-am tras şi eu frăţie
Că mi-a pus guvernul sărăcie
Căci guvernul şi pe drumuri te jupoaie
Îţi ia totul şi te lasă fără…

Coate îşi dădeau doi domni aseară
C-au văzut o întâmplare rară
O duduie contemplând azuru
A căzut şi toată lumea-i văzu…

Curba lui Lalescu-i o minune
Tot guvernu-o laudă şi spune
Cum că ea ne va ieftini mălaiu
Şi tramvaiu şi susaiu şi…

Fu taină mare la senat măi tată
Domnii toţi rodeau la ciocolată
Şi o rodeau şi o sugeau cuprinşi de boală
Fiindcă numai ciocolata le-o mai…

Scoală-te din morţi tu Ţepeş iară
Să mai vi cu ţeapa ta prin ţară
…………………………………………….
…………………………………………….

Curba lui Lalescu-i o minune
Tot poporul o înjură şi spune
Şi o-njură de la Dorna la Vaslui
Poţi fi sigur că de mama lui
Mama lui guvernului!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5