Stelian Dolha, deputat PNL: Regiunea Nord-vest sau Regiunea Someş?
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a organizat, joi, la Bistriţa, o masă rotundă, sub genericul ,,Regionalizarea şi problemele locale”. La eveniment au fost prezenţi autorităţi locale şi judeţene, parlamentari, şefi de instituţii deconcentrate. Potrivit organizatorilor, dezbaterea şi-a propus să aducă în prim-plan nelămuririle şi aşteptările societăţii civile cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială a României. AGERPRES va continua seria dezbaterilor dedicate regionalizării şi în alte judeţe.
Stelian Dolha, deputat PNL: Cred că regionalizarea o facem pentru generaţiile următoare, pentru viitoarele decenii şi ea nu trebuie făcută nici în pripă, nici peste noapte. PNL va avea propriul proiect pentru regionalizare pe care îl vom analiza şi care va intra într-o dezbatere. Nu cred că noi putem face altfel regionalizarea, va trebui să ţinem cont de condiţiile istorice, de condiţiile socio-umane, pentru că astfel românii nu vor putea să îşi asume şi să accepte regionalizarea. Şi despre asta vorbim: despre asumare şi despre acceptare. Trebuie să facem regionalizarea chibzuit. Se vorbeşte foarte multe despre centrele de regiuni, despre numele regiunilor, o discuţie care mie mi se pare foarte importantă. Şi ultima variantă ar fi ca Regiunea Nord –Vest să se numească Transilvania de Nord-Vest, iar cea de centru să se numească Transilvania de Centru. Unii specialişti susţin că împărţirea Transilvaniei în două ar putea duce la altceva, ar putea avea anumite consecinţe. O variantă care mie mi s-ar părea mult mai plauzibilă ar fi aceea în care regiunea noastră ar fi denumită Regiunea Someş. Şi atunci va trebui să trebuim să pornim o dezbatere dacă această variantă este acceptată, dacă bistriţenii se cred sau nu someşeni. Este foarte important după părerea mea acest lucru. Regionalizarea trebuie să însemne o uniformizare. Dacă nu concepem de la bun început o astfel de regionalizare, s-ar putea să avem o decepţie, un eşec. Nimeni nu cred că se opune ideii de regionalizare, idee care este binevenită şi este necesară pentru România.
Citiţi şi:
- Stelian Dolha, deputat PNL: Mi-aş fi dorit ca Ministerul Marilor Proiecte să fie mai atent cu Regiunea Nord-Vest
- Dolha: Regionalizarea nu trebuie făcută din pixul cuiva
- Stelian Dolha: Mă bucur că s-a înfiinţat acest grup de lucru liberal. Regionalizarea nu poate fi făcută din pixul câtorva decidenţi
- Ovidiu Creţu: Cred că ar trebui să ne mişcăm mai repede, mai la concret
- Dorin Dobra, senator PNL: La Bistriţa, nimeni nu se opune regionalizării. Haideţi să nu o lăsăm să cadă în derizoriu!
Adaugă comentariu nou