Stelian Dolha, la Ilva Mare: Cea mai mare aşteptare a oamenilor de pe Valea Ilvelor este încălzirea cu gaze naturale

În discuțiile cu locuitorii din Ilva Mare i-am intrebat ce investitie le-ar face viața mult mai ușoară și care ar fi cea mai mare așteptare pe care o au din partea administrației județene. Răspunsul cel mai auzit, mai ales din partea celor în vârstă, a fost accesul la încălzirea pe gaze naturale. Pentru cei în vârstă, și nu doar pentru ei, lemnul a devenit un combustibil mult prea scump, greu de procurat și mult prea greu de manevrat. E o dorință pe care o au comunitățile de pe Valea Ilvelor, de pe Valea Bârgăului și din multe zone ale judetului.

Și pentru asta avem soluții. Soluții care n-ar fi trebuit amânate ani la rând și care trebuiau obligatoriu găsite în urmă cu ani de zile atunci când a devenit evident că ne vom confrunta cu o criza a lemnului de foc.

Stelian Dolha, 

candidat PNL-USR-PLUS la preşedinţia Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud

 

Comentarii

11/08/20 17:06
Vizitator

Si in cazul județului Bistrița-Năsăud este nevoie de o schimbare după ce două mandate, în care a fost condus de chelnerul Radu Moldovan, care la fel ca multi PSD-isi a devenit unul din cunoscutii "baroni locali".
Răducu a demonstrat că nu-i in stare să administreze si să solutioneze unitar problemele cu care se confruntă localitătile de pe intregul teritoriu al județului. El s-a concentrat numai pe asfaltarea drumurilor neglijând complet celelalte probleme cu care se confruntă judetul. Spre exemplu, locuitorii satelor de pe câmpie precum Ocnita, Archiud, Budurleni, Orosfaia, Comlod si Milas sunt rezolvati că nu au apă potabilă curentă si au amenintat cu trecerea la judetul MURES. O altă problemă nerezolvată cu care se confruntă locuitorii de pe Valea Ilvelor sau de pe Valea Bârgăului precum și din multe zone ale județului, este introducerea retelei de gaze naturale în localitătile lor.
Un alt exemplu de incompetență sau chiar prostie este decizia lui Răducu de a construi încă o sală de sport la Unirea în conditiile în care orasul Bistrita nu are o sală de festivităti adecvată pentru un oras resedință de județ. Din moment ce ai o sală polivalentă în oras de ce să mai faci una când eventual cu acei bani ai fi putut să faci un bazin olimpic acoperit sau chiar un patinoar artificial acoperit pentru diversificarea competitiilor sportive găzduite la Bistrița.
Tot a lui Răducu este si ideea idioată a mutării stadionului "Jean Pădureanu" din parcul orasului pe păsunea din Unirea, desi ca un laș, acesta l-a scos la înaintare pe Cristian Niculale să facă anuntul. Evident Wannabe si nu Răducu a încasat reactiile de dezaprobare din partea bistritenilor scandalizati de această imbecilitate.
La fel s-a întâmplat si in 2019 în legătură cu mutarea troitei revolutiei din Piata Petru Rares în cimitirul municipal, când evlaviosul Răducu , crezând că îl poate păcăli pe Dumnezeu, nu a suflat nimic despre această blasfemie. De data asta, la fel ca un laș, el l-a scos în fată pe prefectul de atunci Ovidiu Frent, care a spus o mare prostie, cum că Piata Petru Rares nu era un loc potrivit pentru troita revolutiei. Evident toată lumea stie că, Piata Petru Rares este singurul loc din Bistrita care are legătură cu revolutia din decembrie, 1989. De aceea, prefectul a încasat bobârnacul din partea societătii civile . Si exemplele ar putea continua.
Vezi: Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=MLutG84S4Yk

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5