Stelian Dolha: Nu putem să risipim marea încredere pusă în preşedintele Klaus Iohannis
Copreşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, spune că 2015 va fi un an greu, un an în care politicienii vor trebui să demonstreze că sunt pe un drum ireversibil al schimbării. "Suntem conştienţi că în spatele nostru, în spatele preşedintelui Iohannis sunt aşteptări mari”, a precizat Dolha.
"Cred că anul 2015 va fi un an greu, un an complicat, un an în care va trebui să demonstrăm că putem să schimbăm modelul de societate, va trebui să schimbăm radical ceea ce ne-a frânat timp de 25 de ani. Suntem conştienţi că în spatele nostru, în spatele preşedintelui Iohannis sunt aşteptări mari şi lumea aşteaptă fapte concrete, să demonstrăm că suntem pe un drum ireversibil al schimbării. Nu cred că ne putem permite şi nu putem să risipim marea încredere pusă în spatele preşedintelui Klaus Iohannis. A început foarte bine, gesturi ferme, atent gestionate, dar cred că marile încercări de abia acum încep”, a declarat deputatul PNL Stelian Dolha.
El a precizat că sunt aşteptări mari şi de la noul PNL, care în ultima perioadă a crescut în preferinţele electoratului.
"Sunt aşteptări mari şi de la PNL şi mă uit la ultimul sondaj de opinie al CSOP –ului care ne spune că, azi, PNL ar fi votat de 47% dintre români, în timp ce PSD ar fi votat de doar 34% dintre români, marele favorit până nu demult”, a conchis deputatul PNL Stelian Dolha.
Un sondaj CSOP realizat în perioada 13 - 18 decembrie 2014 arata că PNL ar câştiga alegerile parlamentare cu 47%, liberalii ajungand la un nivel-record al preferinţelor în rândul publicului după victoria lui Klaus Iohannis la prezidenţiale. Pe locul doi s-ar clasa PSD, cu 34% din voturi.
Citiţi şi:
- Stelian Dolha cere candidaţilor Opoziţiei să-i fie alături: Sunt cel mai bine plasat
- Stelian Dolha: Crin Antonescu nu se va retrage din politică. Eu cred că o să fie umăr la umăr alături de Iohannis
- Stelian Dolha (preşedinte interimar PNL BN): Nu vor fi surprize la acest Congres
- Stelian Dolha: Eu nu îi cer demisia lui Vosganian, dar trebuie să se gândească foarte bine. Este în joc imaginea PNL
- Stelian Dolha: Nici eu nu prea cred în aceste alianţe din turul II. Dacă te faci frate cu dracul, rămâi în iad!
Comentarii
Domnul Dolha, este foarte adevarat ce spuneti, numai ca domnul Klaus Werner Iohannis, n-a fost ales presedinte pentru ca facea parte din PNL... stiti bine asta, nu va mai faceti ca nu pricepeti. Ca era si presedintele PNL... a fost cu totul si cu totul doar conjunctural.
Unindu-va cu "fostii Dvs dusmani" ( PD-ul, ati scazut in jos pe scara valorilor si lumea s-a cam saturat de acest PDL si de Basescu si toti acolitii acestei formatiuni politice,chiar daca nu este atat de agreat nici PSD-ul... ). Cea mai mare prostie ati facut-o, ascultand de acest Antonescu, iesind din USL !
Ca domnul presedinte Iohannis, va va tine " in bratze" ... este cert acest lucru, precum nici " sangele apa nu se face " ... degeaba si-a dat formal demisia de la conducerea PNL-ului, insa v-as sugera ceea ce aveti in "plan" sa fie pe "barba" si cu "initiativa" Dvs personala ( de partid ma refer) si sa nu va bazati prea tare pe "sprijinul din umbra"... ca nu-i chiar atat de sigur...
Adaugă comentariu nou