Stelian Dolha: Ponta nici usturoi n-a mâncat, nici hărţuirea justiţiei nu-i miroase

Nu mai surprinde pe nimeni că Victor Ponta devine în funcţie de oră şi dispoziţie când premier, când simplu deputat, cand exclusiv preşedinte de partid.

Nu ne mai miră nici că poate trece în câteva secunde de la condiţia de şef de guvern la mimarea opoziţiei. E cu totul altceva însă atunci când transferă acest comportament asupra PSD-ului partidul cu care guvernează o ţară.

Miercuri s-a apucat să dea asigurări că modificările propuse de deputaţii PSD la Codul de Procedură Penală sunt pe persoană fizică, nu pe partid. Adică hărţuirea justiţiei ar fi de fapt doar un onest proiect parlamentar, nicidecum un ordin intern de la PSD, născut din groaza de cătuşe. Că inventarea odată la câteva luni de variante revizuite şi adăugite a marţei negre nu e o poveste din laboratoarele PSD-ului, ci vreo născocire a presei care nu-i plăteşte impozit.

Mai susţine şi că iniţiatorii au acţionat ca simpli parlamentari, că e o pură întâmplare că 9 din 10 sunt de la PSD şi nu de oriunde altundeva, unii sunt înrudiţi cu el sau că alte două proiecte asemănătoare au intrat şi ele în circuitul parlamentar.
Nu, n-au mâncat nici usturoi, nici nu s-au legat cu lanţuri de Şova şi companionii, să nu cumva să zboare la DNA. De parcă lupta împotriva justiţiei o mai duce altcineva în Parlament în afara lor şi a aliaţilor. Mai zice că totul e o propagandă a opoziţiei şi culmea ipocriziei, că PSD-ul nici nu ar avea majoritate în Parlament să-şi treacă singuri legile.

Nu, ei nu intimidează procurorii, nu le arată sperietoarea că dacă nu adună bine probele ajung ei înşişi la puşcărie şi nici nu fac speculaţii lingvistice cu ,,probe temeince”, în loc de ,,suspiciuni rezonabile”, fară ca justiţia să le ceară aşa ceva. Adică exact ce trebuie pentru ca arestul preventiv să devină o poveste de adormit copiii.

Din păcate această duplicitate a fostului procuror de cafenea VVP ar putea trece drept un episod de patologie politică, dacaă intenţiile, planurile şi efectele lor nu ne-ar putea arunca cu mulţi ani în urmă, topind eforturile justiţiei de a se elibera din chingile politicului.

Copreşedinte PNL BN,
deputat Stelian Dolha

Comentarii

07/05/15 12:59
Vizitator

Zece deputati, noua de la PSD si unul de la minoritati, au depus la Senat un proiect de modificare a Codului de Procedura Penala si la Codul Penal care lasa procurorii fara o serie de instrumente de ancheta, ingreuneaza obtinerea denunturilor, face mai dificila arestarea si retinerea, reduce teremenele de prescriptie si introduce o noua infractiune: abuzul de putere al organelor judiciare. Din cei zece initiatori, patru sunt cercetati penal, trimisi in judecata sau chiar condamnati. Unul dintre cei cercetati penal este deputatul PSD, Marius Manolache, finul premierului Ponta.
De asemenea, proiectul de lege al senatorului PSD Serban Nicolae de modificare a Codului de Procedura Penala prin care este eliminata incatusarea persoanelor fata de care s-a impus masura de arest preventiv si care nu au comis acte de violenta a fost adoptat de Senat, joi indeplinindu-se termenul de adoptare tacita a acestuia. Proiectul urmeaza sa ajunga la Camera Deputatilor, care este camera decizionala.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5