Stelian Dolha: În timp ce afişele cu USL sunt la locul lor, cele ale PNL-ului sunt rupte peste noapte

În timp ce aceste afişe cu USL sunt acolo, la locul lor, cele ale PNL-ului sunt rupte peste noapte şi am crezut că durează o zi, două, trei, lucrurile se reglează şi intrăm în normalitate. Dar, nu a fost să fie aşa.

Au trecut trei săptămâni de campanie, afişele noastre sunt în continuare rupte, în timp ce ale lor cu USL sunt mai proaspete ca niciodată. Am sesizat Poliţia Locală şi Primăria Bistriţa, am cerut şi filmările video pentru a-i vedea pe cei care au astfel de aventuri nocturne, a declarat preşedintele PNL BN, deputatul Stelian Dolha, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Dolha a mai spus că PSD intenţionează să îşi termine campania electorală cu afişele USL pentru a induce în eroare cetăţenii, în ciuda deciziei BEC.

,,PNL a câştigat bătălia cu afişele speciale ale PSD-ului, acelea prin care USL trăieşte sau USL continuă. În mai bine din jumătate din judeţele din această ţară. BEC a decis ca afişele să fie înlăturate, să fie aruncate la coşul de gunoi al istoriei. Dar, nu se întâmplă nimic. Ele sunt acolo, la locul lor. PSD protestează şi spune că nu are timp să le înlăture, că sunt prea bine lipite şi că are nevoie de mult timp. De fapt, concluzia ea alta, e o minciună sforăitoare, cu care vor să iasă la liman. E clar, vor să îşi încheie campania electorală cu aceste afişe, cu care să inducă în eroare cetăţenii”, a precizat deputatul PNL Stelian Dolha.

Comentarii

17/05/14 00:06
crin

penelistii platesc si inca vor plati domnia si prostia de a se fi aliat cu psd.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5