Ştiri din Năsăud

Legislativul năsăudean

Şi Asociaţia „Lacrima”

Legislativul local năsăudean a adoptat în şedinţa în plen proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Dumitru Mureşan referitor la activitatea şcolară a copiilor care frecventează filiala locală a Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Lacrima” din Bistriţa.

În acest sens, Consiliul Local Năsăud a fost de acord cu predarea în folosinţă şi administrare către această instituţie a spaţiului în care copiii cu dizabilităţi din zonă îşi desfăşoară activitatea zilnică. Este vorba despre apartamentul nr.1, sc. C, bl. 4 Bis de pe strada Iacob Mureşianu din Năsăud, unitate locativă aflată în proprietatea Consiliului Local. Potrivit acestei decizii legislative, CSEI „Lacrima” Bistriţa va prelua toate prerogativele Asociaţiei „Lacrima” Năsăud, fostul administrator al respectivului obiectiv.

Olga Lucuţa

La C.N. „George Coşbuc” Năsăud

S-a ales noul comitet al părinţilor

Conducerea Colegiului Naţional „George Coşbuc” Năsăud, prof. Dorel Alexandru Coc, directorul adjunct şi directorul educativ, s-au întâlnit cu reprezentanţii părinţilor elevilor liceului, pe clase, cu scopul de a actualiza componenţa Comitetului de părinţi pe şcoală.

Iată formula finală a organismului: preşedinte al Comitetului - ing. Viorel Naşcu; vicepreşedinte Antonia Marţian, iar casier - Dorina Tămaş. În comisia pentru asigurarea calităţii a fost aleasă, din partea părinţilor, Sanda Dănescu, iar în comisia pentru combaterea violenţei în şcoală au fost desemnaţi Traian Chitul şi Ovidiu Eugen Ciliboaie.

Olga Lucuţa

La Năsăud,

Reînnoirea contractelor de gaze naturale

Firma care asigură alimentarea cu gaze naturale a oraşului Năsăud, CPL Concordia Group, filiala Cluj-Napoca, a început din această săptămână să reînnoiască vechile contracte cu abonaţii casnici şi cu agenţii economici din oraşul Năsăud. Astfel, în conformitate cu Ordinul ANRE nr. 70/2009, toţi consumatorii de gaze naturale din Năsăud şi cartierele sale este necesar a se prezenta la sediul societăţii până cel târziu pe data de 5 noiembrie, pentru a încheia noile contracte-cadru pentru furnizarea reglementată a gazelor naturale. Beneficiarii de gaze trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate şi o copie a acesteia, care copie va rămâne la biroul-casierie de pe strada Griviţei nr.2, care funcţionează după următorul orar: marţi, miercuri şi joi în intervalul orar 8.00-16.00, în timp ce în zilele de luni în intervalul orar 8.30-15.30 vor putea semna noile contracte beneficiarii de gaze naturale din comuna Uriu, iar în zilele de vineri, între orele 8.30 - 15.30, cei din Cristeştii Ciceului.

În caz de neplată a facturii, după 46 de zile, beneficiarii vor fi deconectaţi de la reţea întrerupându-se furnizarea gazelor naturale.

Olga Lucuţa

La Năsăud, în derulare

Proiectul „Crossing Cultural Borders Through Dance”

În perioada 18-20 octombrie are loc vizita de pregătire a proiectului „Crossing Cultural Borders Through Dance”, programul „Tineret în acţiune”, acţiune realizată de compartimentul Integrare Europeană din cadrul Primăriei oraş Năsăud, coordonatorul proiectului fiind inspectorul Carmen Camelia Oltean.

Este vorba de vizita de pregătire a liderilor de grup din oraşele Quattuciu - Italia, Antalya - Turcia şi Năsăud - România, partenere în cadrul proiectului amintit, scopul vizitei fiind: pregătirea activităţilor cuprinse în programul zilnic din perioada 30 noiembrie - 9 decembrie 2009; stabilirea transportului tinerilor, a cazării şi a asigurării meselor principale pentru participanţii la proiect.

„Liderii de grup din cele trei oraşe participante în proiect - Quanttuciu (Italia), Antalya (Turcia) şi Năsăud - vor vizita respectivele locaţii unde se vor desfăşura activităţile, discutând şi punând la punct toate posibilele probleme ce pot apărea în implementarea proiectului”, ne-a informat coordonatorul de proiect, insp. Carmen Camelia Oltean, de la Compartimentul Integrare Europeană din cadrul Primăriei oraşului Năsăud.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5