Studenţii liberali o ţin dintr-un proiect în altul
Studenţii liberali au trei proiecte care vor fi lansate în maximum două săptămâni, a anunţat preşedintele Clubului Studenţilor Liberali (CSL), Adrian Solcan.
Un număr de 20 studenţi liberali vor fi instruiţi, în perioada 14-17 noiembrie, în zona situaţiilor de urgenţă. Ulterior, voluntarii vor merge în şcolile bistriţene pentru a …disemina informaţiile elevilor din clasele II-V, şi pentru a împărţi broşuri etc. Lectori ai voluntarilor liberali vor fi cei de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, care vor prezenta elemente de protecţie civilă în caz de inundaţii, cutremure.
„Bistriţa, în perspectiva următorilor zece ani” este cel de-al doilea proiect care va fi lansat, luni, de Clubul Studenţilor Liberali. Potrivit lui Adrian Solcan, este vorba despre un concurs de eseuri adresat elevilor şi studenţilor, pe tema dezvoltării pe termen mediu a municipiului Bistriţa. Cei care vor urca pe podium, adică trei elevi şi trei studenţi din Bistriţa, vor primi drept cadou o excursie la Sibiu, într-un week-end, „capitala culturală europeană” fiind aleasă pentru că, în opinia liberalilor, Sibiul este model administrativ la nivel naţional.
Nu în ultimul rând, un alt proiect vizează colectare de fonduri pentru sprijinirea acţiunilor unei asociaţii care activează pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi.
Citiţi şi:
- Clubul Studenţilor Liberali Bistriţa: Ne exprimăm îngrijorarea legată de dificultatea cu care studenţii ajung să fie integraţi pe piaţa muncii
- Primul student din familie, un proiect de impact lansat de Extensia Bistrița a Universității Tehnice
- Întâlnire la ceas de taină, la Muzeul Judeţean Bistriţa-Năsăud
- Cursuri de educaţie electorală, puse în practică de
- O nouă provocare pentru Adrian Solcan, funcţia de preşedinte al studenţilor liberali
Adaugă comentariu nou