La noi

Sud- Vest

Am primit din nou de la Doamna Areta Moșu (șefa despărțământului Iași al Astrei), publicația „Nord-Vest”, editată la Odesa, oraș cândva românesc (zonă făcută de pomană ucrainienilor din partea maleficului „tătuc”Stalin).
Românii de acolo se îndârjesc să respire românește. Tot așa se îndârjesc și ucrainienii să înăbușe sentimentul românesc.
Rețin din editorialul lui Tudor Iordăchescu:
„Pe vremuri se spunea în popor: Capul plecat sabia nu-l taie. Atunci, când viața unui om nu costa decât decât o lovitură de sabie în mâna unui hun, avar, cuman, tătar, turc, , capul, poate, într-adevăr trebuia să fie plecat, ca să-și păstreze familia, neamul, națiunea.. Dar în zilele noastre, când vrem drepturi egale cu toată lumea civilizată și avem toată posibilitatea să le obținem, mi se pare, nu facem bine.... De aceea ”adversarilor li-i pe plac” De aceea ne laudă la tot pasul, ne netezesc pe cap, numai ca noi să rămânem așa cum suntem – umiliți, dezbinați între noi și ascultători.”
Pe o altă pagină, Vadim Bacinschi, redactorul șef al publicațilei, reproduce o afirmație a senatorului Viorel Badea: „Interesul nostru nu este acela de a trăi într-o eternă pace politică cu cei din jur, ci acela de a-i identifica pe conaționalii noștri oriunde ar fi ei și de a le proteja și promova drepturile”.
Sper să nu uiți asta, domnule senator !
Semnificativă este reproducerea, pe ultima pagină a celebrei poezii „Noi” a lui Octavian Goga, din care reproduc strofa finală:
„Avem un vis neîmplinit
Copil al suferinții,
De jalea lui ne-am răposat
Și moșii și părinții...
De vremi uitate, de demult,
Gemând de grele patimi,
Deșertăciunea unui vis
Noi o stropim cu lacrimi...”
Ardeleanul Goga a trăit împlinirea „unui vis”, dar nu bănuia că acesta va fi frânt de tancul rusesc..

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5