Suntem alături de colega noastră, Gabriela Ciornei
O inimă a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la ceruri lăsând în urmă durere şi lacrimi de neputinţă. Chipul blând şi căldura sufletească cu care şi-a înconjurat familia şi generaţiile de elevi vor rămâne ca o amintire de nepreţuit.
Suntem alături de colega noastră, Gabriela Ciornei, şi de familia greu încercată, acum când se despart de cea care a fost o adevărată mamă şi bunică, înv. FLORENTINA BANU, din Dorna Candreni, al cărei suflet a mers pe calea veşniciei de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, acolo unde se va întâlni cu soţul ei, înv. GAVRIL BANU, trecut şi el, în urmă cu un an, în lumea drepţilor.
Înmormântarea va avea loc vineri, începând cu ora 10, la Dorna Candreni.
Bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică, iar familiei greu încercate mângâiere.
Colegii de la „Răsunetul”
Citiţi şi:
- Suntem alături de colega noastră, Gabriela Ciornei, în aceste momente de tristeţe prilejuite de trecerea la cele veşnice a tatălui ei Gavril Banu
- Odihnă veşnică pentru colega noastră, Aniţa Temeşan, de la Hobby Star, trecută la cele veşnice la doar 52 de ani
- Suntem alături de colega noastră, Anca Butnariu, în momentele grele pricinuite de pierderea tatălui său, Tudor Vasile Teodorescu
- Cântec bistriţean la Zilele Candrenilor
- În amintirea unui plăieș moldovean
Comentarii
Sincere condoleante ! Bunul Dumnezeu sa o odihneasca in pace ! Cu respect,Dr. MNPop
Adaugă comentariu nou