SVSU Bistrița a câștigat etapa interjudețeană! Podium pentru pompierii de la Silvania Internațional Lunca Ilvei

Comunicat de presă ISU Bistrița-Năsăud

S-a încheiat etapa interjudețeană a Concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență

În perioada 14–15 iulie 2026, Stadionul „Jean Pădureanu” din municipiul Bistrița a găzduit etapa interjudețeană a Concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud.

La întrecere au participat echipe reprezentative din județele Bistrița-Năsăud, Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, care și-au demonstrat nivelul de pregătire, spiritul de echipă și capacitatea de intervenție în cadrul probelor specifice competiției: Pista cu obstacole pe 100 de metri, Ștafeta 4 × 100 de metri și dispozitivul de intervenție.

Pe parcursul celor două zile de concurs, participanții au oferit demonstrații de profesionalism, disciplină, rapiditate și precizie, confirmând rolul esențial al pregătirii continue a serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență în gestionarea eficientă a intervențiilor. Pentru asigurarea obiectivității și a unui arbitraj unitar, evaluarea probelor a fost realizată de specialiști ai inspectoratelor pentru situații de urgență din alte județe.

În urma desfășurării tuturor probelor, clasamentul final a fost următorul:

Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU)

• Locul I – SVSU Bistrița
• Locul II – SVSU Iernut
• Locul III – SVSU Valea Crișului

Servicii Private pentru Situații de Urgență (SPSU)

• Locul I – SPSU Dedeman Sibiu
• Locul II – SPSU Schaeffler
• Locul III – SPSU Silvania Internațional Lunca Ilvei

Echipele clasate pe primul loc, respectiv SVSU Bistrița și SPSU Dedeman Sibiu, vor reprezenta această grupă interjudețeană la etapa națională a Concursurilor profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, unde vor concura alături de cele mai bune formații din țară.

Festivitatea de premiere s-a desfășurat în prezența subprefectului județului Bistrița-Năsăud, domnul Decsei Atilla și a primarului municipiului Bistrița - domnul Gabriel Lazany, care au felicitat participanții pentru nivelul ridicat de pregătire și pentru implicarea demonstrată pe parcursul competiției.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bistrița” al județului Bistrița-Năsăud adresează felicitări tuturor echipelor participante pentru disciplina și profesionalismul demonstrate și mulțumește tuturor instituțiilor, partenerilor și persoanelor implicate în organizarea și buna desfășurare a acestei competiții.

Mult succes reprezentanților care vor participa la etapa națională și vor reprezenta cu onoare regiunea în această competiție dedicată excelenței în domeniul situațiilor de urgență!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5