Tabere de călărie la Şieu Sfântu
Refugiul “Caii Lupilor” din Șieu Sfântu organizează începând cu 30 iunie și 28 iulie două tabere de călărie de câte o săptămână fiecare, dedicate inițierii copiilor cu vârste între 7 și 14 ani în tainele sporturilor ecvestre.
În schimbul a 1050 de lei, fiecare persoană participantă va beneficia de unul din cele 16 locuri de cazare disponibile la cabana Sura și Stana din teritoriu, de trei mese pe zi și câte două gustări, de accesul și transportul la obiectivele de vizitat, echipament adecvat, programul din tabara de călărie, personal specializat (animatori și monitori), CD cu poze.
Înscrierile se pot face până la data de 31 mai, respectiv 28 iunie, organizarea fiind condiționată de existența a minim șase participanți.
În plan sunt următoarele activități: sosirea și acomodarea, vizitarea locației și o scurtă prezentare din partea gazdelor, instruire de bază în privința comportamentului în preajma cailor și program de animație (prima zi); curs de călărie (dimineața și după-masa), jocuri legate de cai, întreținerea și îngrijirea acestora, program de animație (a doua, a treia și a concea zi); odihnă și vizitarea Băilor Figa (a patra zi); drumeție cu caii de călărie și o căruță (a șasea zi), plecarea acasă (a șaptea zi).
Citiţi şi:
- Concurs de călărie, la Herghelia Beclean
- Etapă zonală de anduranță, la Herghelia Beclean
- Vezi oferta organizaţiilor nonguvernamentale din Bistriţa-Năsăud pentru vacanţa de vară!
- O vară de neuitat la Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” Bistriţa cu ZERO fonduri publice
- Elevii de la Lacrima premiaţi la Special Olympics Retezat
Comentarii
Buna ziua.Am dori participarea in tabăra pentru doi copii,10 și 8 ani.M ar interesa perioada disponibilă.Multumesc!
Buna ziua! va rog sa mi spuneti daca mai este valabila oferta de tabara. m ar interesa per de sf iunie ,inceput iulie pt 2 copii 9 si respectiv 11 ani.Va multumesc!
Bună,
As fii interesata de tabara pentru 28 iulie,oentru 2 fete de 12 ani,cum se pot face inscrieri și dacă se mai ține tabăra, având în vedere că postarea este din 2013?
Mulțumesc frumos ,o zii frumoasă
Adaugă comentariu nou