Tânără din Lechinţa, accidentată pe o trecere de pietoni din Bistriţa

O femeie, în vârstă de 27 de ani, din comuna Lechinţa, a fost surprinsă şi accidentată de un autoturism, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Bistriţa, în timp ce era angajată, regulamentar, în traversarea străzii, pe marcajul trecerii pentru pietoni, semnalizată corespunzător.

„Atât conducătorul auto, cât şi pietonul au fost testaţi alcoolscopic, rezultatul fiind pozitiv în cazul conducătorului auto.
Conducătorului auto i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi în funcţie de rezultatul acestora se vor lua măsurile legale ce se impun, de natură penală sau contravenţională”, informează Poliţia bistriţeană.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a femeii, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5