Târg caritabil de Crăciun, la Dobric și Căianu Mic. Primarul Paul Știr: DAR din DAR se face RAI

Prieteni dragi, în această perioadă, la fel ca și în anii trecuți, ne-am gândit să fim alături de semenii noștri care au nevoie de o mână de ajutor!
Astfel, astăzi, la Dobric, cu începere de la ora 15:00 și marți, 20 decembrie, la Căianu Mic, cu începere de la ora 15:00, se vor organiza ”Târgurile caritabile de Crăciun”!
În cadrul acestor evenimente inedite, elevii Liceului Tehnologic “Ion Căian Românul” Căianu Mic și ai Școlii Gimnaziale Dobric, susținuți de părinții lor și cu implicarea corpului profesoral, vor expune, spre valorificare în mod simbolic, produse tradiționale din gospodăriile proprii!
Toate fondurile adunate din valorificarea simbolică a produselor tradiționale, vor fi utilizate pentru susținerea unor cauze sociale!
Vă invităm pe toți, în număr cât mai mare, pentru a fi alături de cei care au nevoie de ajutorul nostru!
Tot în cadrul acestor evenimente, elevii din cadrul unităților noastre de învățământ vor susține câte un concert de colinde!
Mulțumesc tuturor pentru implicare, iar Bunul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala pentru fiecare binefacere!
Doamne ajută!, este mesajul transmis de primarul Paul Știr.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5