TDL dezaprobă atitudinea parlamentarilor USL de a nu majora alocaţia de stat pentru copiii din învăţământul preuniversitar şi a celor cu handicap
Organizația de Tineret a Partidului Democrat Liberal dezaprobă atitudinea parlamentarilor USL de a nu majora alocația de stat pentru copiii din învățământul preuniversitar și a celor cu handicap.
Inițiativa legislativă referitoare la majorarea alocaţiei de stat pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 şi 18 ani, dar şi pentru tinerii care ar fi împlinit vârsta majoratului și urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional a fost respinsă de senatori, în ședința de marți, la fel și majorarea alocaţiei pentru copiii cu handicap, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani.
Proiectul, care presupunea majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 de lei la 50 de lei, ar fi avut efecte benefice asupra parcursului școlar al elevilor, care se descurcă greu cu suma de 10 euro ce nu acoperă nici măcar o parte din necesităţile unui tânăr.
Asemănătoare este și situația copiilor cu handicap, care primesc doar 84 de lei. Mărirea alocației acestora cu până la 100 de lei ar fi adus venitul lunar la un prag onorabil și la o atenție mărită din partea actualilor conducători față de persoanele aflate în suferință.
Prin lipsa de reacție la nevoile semenilor se demonstrează, încă o dată, nepăsarea de care dau dovadă parlamentarii USL. Comportamentul acestora nu face decât să scoată la iveală minciunile rostite în campanile electorale. Spunem asta pentru că, după ce au păcălit electoratul să-i voteze, USL-iștii au devenit nepăsători, uitând de toate promisiunile făcute populației.
Cătălin Burcescu,
Purtător de cuvant al
Tineretului Democrat Liberal
Citiţi şi:
- Ioan Deneş, senator PNL: Nu putem să ne întindem mai mult decât ne ajunge plapuma
- Director executiv Ani Bob (AJPIS BN): Alocația de stat a fost indexată de la 1 ianuarie! Care este cuantumul!
- Deputatul Suciu solicită majorarea normei de hrană pentru copiii şi tinerii instituţionalizaţi
- 1 leu în plus pentru mâncarea pacienţilor din spitale! Managerul Gabriel Lazany, revoltat!
- Cum obţineţi alocaţia pentru susţinerea familiei
Adaugă comentariu nou