Theodor Paleologu, candidatul PMP la prezidenţiale, la Bistriţa. Ionuţ Simionca: Vom face o treabă extraordinară pentru candidatul nostru!
Candidatul Partidului Mişcarea Populară, Theodor Paleologu, la alegerile prezidenţiale a ajuns astăzi la Bistriţa în cadrul turneului electoral.
„Avem onoarea de a-l avea printre noi pe candidatul nostru Theodor Paleologu şi pe secretarul general adjunct, dar şi pe colegii Cârcu Caius şi secretarul general Silvia Galben. Suntem în plină campanie electorală. În ultimii ani, la Bistriţa s-a muncit foarte mult. Am reuşit să avem 51 de organizaţii statutare, cu preşedinţi aleşi. De asemenea, avem în două oraşe organizaţii cu preşedinte ales, iar la municipiul Bistriţa, în perioada următoare vor face alegeri pentru preşedinte şi echipa sa. Este o premieră pentru noi că vom avea oameni în secţiile de votare, lucru pe care până acum nu l-am avut. În toate cele 313 secţii de votare din judeţ avem deja repartizaţi reprezentanţi. Cred că niciodată nu am fost atât de puternici la Bistriţa şi cred că, pentru candidatul nostru, care merită munca noastră şi efortul partidului, vom face o treabă extraordinară”, a declarat, în debutul conferinţei de presă, deputatul Ionuţ Simionca.
De cealaltă parte, Theodor Paleologu a precizat că este „singurul antreprenor pe bune”, care nu a avut contracte cu statul şi nici nu a beneficiat de finanţări din fonduri europene. „Totul e pe bune. (...) Tema principală a zilelor acestora este criza politică. Nu-mi place să mă imaginez în locul lui Iohannis sau în locul doamnei Dăncilă. Din păcate, campania pentru prezidenţiale este cu totul bruiată de criza politică, de criza guvernamentală, lucru complet anormal. Şi la capitolul acesta suntem unici în lume, unici în Europa. În Europa nu veţi mai vedea o ţară în care alegerile prezidenţiale să fie bruiate de o criză de guvern. Mi se pare ruşinos, nu e deloc în regulă, faptul că principalii candidaţi nu vorbesc despre proiectele lor ci despre chestiuni tactice de moment pentru un guvern care oricum nu va dura prea mult şi care nu se ştie dacă va fi votat de Parlament. Mi se pare lamentabil şi asta spune multe despre decăderea totală a democraţiei în România”, a declarat Paleologu.
Candidatul PMP s-a arătat dezamăgit şi de faptul că cei care se consideră” deja intraţi în turul doi” refuză dezbaterea. „Preşedintele Iohannis nu vrea să discute cu nimeni (...), din Olimpul Cotroceniului nu binevoieşte să coboare printre jurnalişti, candidaţi. Forţa financiară a preşedintelui este colosală. Doamna Dăncilă nu vine la dezbateri şi s-a molipsit din păcate şi domnul Barna, cel care pretinde că reprezintă o forţă nouă. Păcat că şi Mircea Diaconu procedează la fel, mizând pe capacitatea lui actoricească. Singurul cu care mai am de dezbătut este Kelemen, între foşti miniştri ai Culturii avem ce discuta”, a spus Paleologu.
În context, acesta a spus că ar trebui vorbit despre cauzele care au dus la această criză politică, nu doar la fenomenele de suprafaţă. „Cu adevărat important este să vorbim despre Constituţie, pentru că în paginile acestei cărticele se află cauzele crizei politice. Nu este o criză politică singulară. (...) Trebuie schimbată Constituţia dacă vrei să nu mai ai crize de genul acesta”, a declarat Paleologu.
Candidatul PMP a mai spus că una dintre propunerile de modificare a Constituției este ca președintele să poată declanșa alegeri anticipate, garantând că va avea o discuție şi despre republică și monarhie și ce tip de republică trebuie să avem. De asemenea, acesta a precizat că trebuie discutat și despre rolul CCR.
Citiţi şi:
- PMP a depus 360.000 de semnături pentru candidatura lui Theodor Paleologu la Preşedinţia României
- Ioan Oltean candidează şi pentru “o funcţie de rezervă”
- Legea patrimoniului, prioritatea mandatului ministrului Paleologu
- Caius Cârcu, prim-vicepreședintele PMP Bistrița-Năsăud, a fost ales secretar general al partidului
- Th. Paleologu: „Bistriţa este o zonă liberă din punct de vedere intelectual”
Adaugă comentariu nou