Tinerii liberali bistiţeni, şcoliţi pe tema leadership-ului şi a valorilor creştin democratice
Institutul de Studii Populare, fundația oficială a Partidului Național Liberal, împreună cu partenerii săi Wilfried Martens Centre for European Studies și Fundația Hanns Seidel a organizat un prim program regional cu tema ”Leadership and Christian democratic values” la casa Ion Rațiu din Turda (jud.Cluj). Al doilea program de acest gen se va desfășura tot la Turda în luna februarie, iar al treilea la Timișoara în vara acestui an.
Programul face parte dintr-o serie de cursuri dedicate leadership-ului, în vederea familiarizării cu anumite concepte de bază din ”leadership”, întâlniri cu lideri din domeniul politic, economic sau societatea civilă.
Printre lectorii participanți amintim pe Răzvan Orășanu, director executiv al Institului de Studii Populare, fost consilier de stat al primului ministru (2005-2009), consultant al Băncii Mondiale (2011), conf.univ.dr. Andrei Țăranu (Facultatea de Științe Politice, SNSPA București), Marian Staș (profesor al JFK School of Government), George Jiglau Labuneț (Facultatea de Științe Politice, UBB Cluj), Nicoleta Savin (fost ziarist la Ziua, BBC, Evenimentul Zilei, România Liberă), în prezent realizator de emisiuni la Nașul TV.
Delegația organizației de tineret a PNL Bistrița a fost condusă de vicepreședintele Mihai Tisa, din ea mai făcând parte Florina Dumitrescu, Ianka Pîrcălab și Alexandra Moldovan.
Citiţi şi:
- Era leadership-ului feminin a sosit. Ce cariere de succes au femeile din România?
- Artiştii bistiţeni, alături de doamna cântecului mureşan, Leontina Pop, la 60 de ani de viaţă şi 40 de ani de carieră artistică
- TSD te vrea #PregatitPentruViitor! Dezvoltare personală și leadership. Un super eveniment la Bistrița
- Cauți pași pentru construirea unui viitor mai bun? TOP 4 abordări care să îți schimbe perspectiva pe drumul antreprenoriatului
- Schimbările climatice şi rolul Uniunii Europene la nivel global
Adaugă comentariu nou