Tipuri de societăți disponibile în România

Lansarea unei afaceri sau, mai bine zis, înființarea unei firme, a devenit destul de simplă, România urmând exemplul altor tari în ceea ce privește facilitarea întregului proces de înmatriculare. Mai mult, unele proceduri, cum este obținerea codului de identificare fiscală se face prin transmiterea datelor de la Registrul Comerțului la ANAF.

Singura dilemă pe care ai putea să o ai este ce tip de entitate să alegi, iar mai jos le poți descoperi pe toate, dar mai ales pe cele mai des utilizate, astfel încât să îți faci o idee despre ce ai nevoie.

Tipurile de entități recunoscute de legislația din România

Înainte de a prezenta entitățile disponibile, este recomandat să soliciți ajutor pentru înregistrarea unei firme, în special dacă optezi pentru una dintre următoarele:

  • societatea cu răspundere limitată (SRL), al cărei capital social minim tocmai a fost majorat la 500 de lei;
  • societatea pe acțiuni (SA), care are nevoie de cel puțin 2 acționari și care are nevoie de un capital social minim de 90.000 de lei;
  • societatea în nume colectiv (SNC), pentru care este nevoie de cel puțin doi asociați care au răspundere nelimitată față de datoriile firmei;
  • societatea în comandită simplă (SCS), care necesita cel puțin doi asociați și în care unul are răspundere nelimitată, iar a celuilalt sau celorlalți este limitată.

De asemenea, este bine să știi că în ceea ce privește SRL-ul, acesta are și o formă denumită SRL-D, unde D-ul vine de la ,,debutant’’, fiind potrivită pentru antreprenorii aflați la început de drum.

PFA, PFI, II, IF – entități fără personalitate juridică

Alte două forme legale sub care ai putea opera o afacere în România sunt PFA-ul, adică Persoana Fizică Autorizată și PFI-ul sau Persoana Fizică Independentă. Deși ai putea fi tentat să crezi ca ambele sunt la fel, există o diferență între ele, și anume că PFI-ul este destinat profesiilor liberale reglementate precum avocatura, medicina, notariatul si arhitectura. Până și sportivii pot înființa un PFI.

PFA-ul, pe de altă parte, poate fi înregistrat de orice categorie de antreprenor a cărui meserie nu este strict reglementată. În aceeași categorie intră și Întreprinderea Individuală sau II-ul prin care poți oferi servicii sau desfășura activități comerciale.

Întreprinderea Familială sau IF-ul este o altă formă de organizare fără personalitate juridica prin care 2 membri ai aceleiași familii se pot reuni pentru a desfășura activități economice.

Cum alegi forma juridică potrivită pentru tine

Iată cel mai bun motiv să ceri ajutor de specialitate: deoarece așa vei putea găsi cea mai bună formulă pentru ține. În acest scop, trebuie să ții cont de:

  • mărimea firmei și încasări: PFA-ul poate fi potrivit dacă ești la început de drum, iar activitatea nu este una cu risc mare de faliment;
  • pentru o firma mică sau medie, mai potrivit este SRL-ul;
  • taxele: acest aspect ar trebui să te intereseze de la început, astfel că SRL-ul este soluția optimă pentru taxe nu foarte mari;
  • răspunderea: și aici tot SRL-ul câștigă detașat, deoarece nu îți afectează bunurile personale.

Acestea sunt principalele tipuri de societăți din care poți alege dacă vrei să lansezi o afacere în România. Având în vedere că nu sunt tocmai puține, sfaturile din ultimul paragraf si puțin ajutor de specialitate te pot lămuri în a face cea mai bună alegere.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5