Toader: Diferenţa de voturi între Blaga şi Udrea este de 330 de voturi, indiferent cum am lua-o

sursa: mediafax

Deputatul Mircea Toader, preşedintele Comisiei de numărare a voturilor de la Convenţia PDL, a prezentat, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei, documentele întocmite sâmbătă în cursul votării şi numărării şi a declarat că diferenţa între Vasile Blaga şi Elena Udrea este de "exact 330 de voturi".

"Am auzit de 30 sau 40 diferenţa la doamna Udrea. Diferenţa este exact de 330 de voturi, aceasta este, indiferent cum am lua-o", a afirmat Toader, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PDL din Aleea Modrogan.

El a subliniat că la fiecare secretariat tehnic aferent punctelor de votare din sala Romexpo au fost reprezentanţi ai fiecărei din cele trei moţiuni, iar aceştia au votat procesele verbale pentru fiecare urnă, numai Cristian Petrescu, reprezentantul Elenei Udrea în Comisia de numărare, nu a semnat procesul verbal care însuma rezultatele de la toate urnele.

Toader a arătat că o contestaţie se face în interiorul Comisiei de numărare atunci când se face procesul de numărare, iar Cristian Petrescu a numărat şi verificat de două-trei ori numele şi semnăturile de pe liste.

Potrivit reprezentanţilor Comisiei de numărare, Petrescu redacta o nouă contestaţie scrisă la sediul din Modrogan chiar în timpul desfăşurării conferinţei de presă.

De asemenea, Toader a arătat că diferenţa apărută între numărul delegaţilor înregistraţi iniţial, 4.359, şi cei care au votat, 4.632 rezultă din faptul că procedura de vot a început mai târziu, iar delegaţii care au întârziat au avut drept de vot chiar dacă nu s-au înregistrat în primă fază.

Reprezentanţii Comisiei au mai explicat că au fost câteva zeci de delegaţi, în principal reprezentanţii moţiunilor, care au intrat în sala de la Romexpo fără să semneze la înregistrare, însă au votat apoi, votul fiind în baza cărţii de identitate.

Sulfina Barbu, membru în Comisie, a mai arătat că buletinele de vot au fost alocate cu numere exacte secretariatelor tehnice aferente urnelor, că buletinele de vot nefolosite se regăsesc pe liste, iar urnele au fost sigilate şi desigilate în prezenţa reprezentanţilor tuturor moţiunilor. Ea a mai precizat că reprezentanta Monicăi Macovei în Comisie a semnat procesul verbal al numărătorii finale.

Comisia a reconfirmat rezultatele prezentate la finalul Convenţiei de la Romexpo, arătând că Vasile Blaga a câştigat funcţia de preşedinte al PDL prin obţinerea a peste 50% plus unu din voturile delegaţilor, adică 2.344 de voturi din totalul celor 4.567 valabil exprimate. Elena Udrea a întrunit 2.014 voturi, iar Monica Macovei 209.

Comentarii

25/03/13 14:13
CARCOTASUL

NU ESTE NICI O SURPRIZA....CU TIGANEALA TIP "PLESCOI" !
DACA A FOST SCANDAL INSEAMNA CA DELEGATII PDL SE CUNOSC FOARTE BINE... ADICA STIU CE LE POATE PIELEA ...LA VOTARE !

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5