Trei posturi scoase la concurs de Poliţia bistriţeană. 13 septembrie, ultima zi de înscriere!

IPJ BN

Trei posturi de ofițer în Poliția bistrițeană au fost scoase la concurs prin încadrare directă. Înscrierile se fac la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, până pe 13 septembrie 2018.

Persoanele care își doresc o carieră în poliție se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea celor 3 posturi de ofițer, scoase la concurs prin încadrare din sursă externă.

Astfel, dintre cele trei posturi: două sunt în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, iar unul în cadrul Serviciului Criminalistic (psiholog expertize și constatări tehnico-științifice).

Înscrierile se fac la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, până la data de 13 septembrie 2018, între orele 10-14.00. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.  

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici - https://bn.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs .

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5