Poliţia bistriţeană scoate la concurs 43 de posturi vacante, prin încadrare directă şi reîncadrare

Începând cu data de 3 octombrie a.c., se va da startul reîncadrărilor de personal şi angajărilor din sursă externă, în vederea completării deficitului de personal existent la nivelul Poliţiei Române. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud va scoate la concurs 43 de posturi, dintre care 41 vor fi ocupate prin încadrare directă, din sursă externă şi 2 prin reîncadrare.

Dintre cele 41 de posturi destinate încadrării din sursă externă, 13 sunt pentru structurile de ordine şi siguranţă publică în cadrul poliţiilor orăşeneşti, 24 cu acelaşi profil sunt în cadrul posturilor de poliţie de pe raza judeţului, 3 pentru structurile de poliţie rutieră şi 1 post de conductor câine, în cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa.

Înscrierile vor avea loc în perioada 03-07 octombrie a.c., la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud,  de luni până joi, în intervalul orar 09.00-20.00, iar vineri între orele 09.00-16.00.

Condiţiile ce trebuie îndeplinite de către candidaţi, calendarul întregii activităţi, tematica şi bibliografia, precum şi alte date de interes, se vor găsi pe site-ul www.bn.politiaromana.ro, la secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs, accesând link-ul https://bn.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs,  începând cu data de 01 octombrie a.c.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5