Trei tineri din Tăure, sancţionaţi de jandarmi, la o partidă de fotbal
Trei tineri în vârstă de 20, 21 şi 24 de ani care nu au respectat prevederile legale în vigoare în timpul partidei de fotbal care s-a disputat între echipele F.C. Bistriţa şi Progresul Tăure, din cadrul Ligii a IV-a de fotbal, au fost sancţionaţi de jandarmi pentru adresarea de expresii jignitoare la adresa spectatorilor şi a oficialilor.
„Cristian B., Daniel V. şi Andrei Z., domiciliaţi în localitatea Tăure, au fost sancţionaţi de jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa cu câte 150 de lei fiecare.
Conform prevederilor legii nr. 4, din 2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, art. 20, lit. m, săvârşirea de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea ori scandarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţările cu acte de violenţã împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendã de la 150 lei la 400 lei sau prestarea a 70-120 ore de activităţi în folosul comunităţii”, precizează mr. Georgeta Călvan, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Patru sancţiuni la partida dintre Steaua şi Gloria Bistriţa
- Amenzi de 77.350 lei pentru tulburarea liniştii publice
- Liga a V-a, etapa a cincea: Rebrişoara are antrenament la Tăure, Gloria Nosa joacă la Teaca
- Sancţiuni de 3.300 de lei aplicate de către jandarmii bistriţeni
- Minor dispărut din Bucureşti, prins de jandarmi în Bistriţa
Adaugă comentariu nou