Triplă lansare de carte la Conexiuni

La Palatul Culturii Bistriţa, în cadrul Societăţii Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni”, a avut loc tripla lansare de carte a prof. Rodica Fercana, care a surprins plăcut publicul prezent, alcătuit din scriitori, jurnalişti, reprezentanţi ai diferitelor organizaţii, consilieri locali etc., din Bistriţa şi judeţ.
Astfel, neobosita telceancă din neamul fercanilor şi al cirenilor, membră a Societăţii „Conexiuni” din Bistriţa şi „fiică” a Astrei Năsăud, şi-a lansat volumele de poezie „Călător în timp”, „Vino lângă mine”, apărute la Editura Karuna, şi de proză „Două povestiri”, Editura TipoMoldova.
Atmosfera din sala „Conexiuni” de la Palatul Culturii a fost una de trăiri intense, prin modul cum a fost abordat stilul scriitoricesc al Rodicăi Fercana, cât şi valoarea intrinsecă a celor trei cărţi prezentate, despre eveniment vorbind, cu argumente şi exemplificări pertinente prof. Elena M. Cîmpan – scriitor, preşedinta „Conexiuni şi moderatorul acţiunii, prof. dr. Dorel Cosma – managerul Palatului Culturii, care a făcut o fină şi obiectivă introspecţie în cele trei volume lansate, cronicarul Ţării Năsăudului, Ioan Mititean – preşedintele Ligii Scriitorilor Năsăud şi un astrist devotat, cel care a determinat-o pe Rodica Fercana să scrie, Victoria Fătu Nalaţiu – pictor şi autoare de cărţi, Menuţ Maximinian – scriitor şi directorul cotidianului „Răsunetul”, care a analizat volumul „Două povestiri”, jurnalistul şi prof. Zorin Diaconescu, care a apreciat stilul de abordare în scris a evenimentelor, pornind de la satul natal, ec. Floarea Pleş – preşedinte Cerc Astra Năsăud, care s-a mândrit cu autoara şi a apreciat activitatea „Conexiuni”, poetul Valeri Toderici din Cluj-Napoca- preşedinte al Societăţii VRR, care a apreciat participarea şi implicarea constantă a autoarei la VRR, prof. Mircea Daroşi – redactor şef la Revista Astra Năsăudeană, care îi recomandă să continue cu poezia modernă şi proză scurtă şi nu în ultimul rând poetul Gheorghe Mizgan, care a prezentat o creaţie din titlurile poeziilor Rodicăi Fercana pe domeniul patriotic şi poezia de iubire.
Rodica Fercana are o mare putere de creaţie, de sinteză, foloseşte cu brio figurile de stil, este o mare româncă cu un puternic sentiment de reverberaţie patriotică, cu multiple premii naţionale şi internaţionale.
La acest sensibil eveniment au mai participat colegele de la „Ceaiul literar”, zis „Corabia nebunilor” de la Clubul pentru Neam şi Ţară - senior-editor Adrian Mănarcă, de la Cercul Militar Bistriţa, iar în sală a fost prezentă şi sora personajului Cica din proză.
În finalul activităţii, autoarea a mulţumit gazdelor şi colegilor prezenţi pentru faptul că i-au înlesnit lansarea în această bijuterie culturală a municipiului şi judeţului. S-au adus mulţumiri năsăudenilor care au fost alături de autoare – fam. Mititean, Floarea Pleş, Mircea Daroşi, Ana Filip, Ioana Lăpuşeanu, col. şi astrist Ionel Boţan, Editurii Karuna, care i-a înlesnit participarea la cele patru concursuri internaţionale, câştigând cele patru premii, vecinilor şi nu în ultimul rând Clubului pentru Neam şi Ţară şi Asociaţiei Cultul Eroilor, care i-a publicat poezii patriotice, iar poemul „Suprema jertfă”, dedicat gen. erou Grigore Bălan se găseşte în muzeul de la Blăjenii de Sus, dar şi la Brigada 81 Mecanizată Bistriţa.
Un sensibil moment muzical a fost susţinut de ec. Cornelia Horobeţ, cu o suită de romanţe, care a impresionat asistenţa.
Poeta şi prozatoarea Rodica Fercana a acordat numeroase autografe, la o masă cu multe aranjamente florale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5