Triplarea taxei auto este ilegală
Comisia Europeană a informat guvernul Boc că ordonanţa de urgenţă prin care fostul Cabinet triplase taxa de poluare auto încalcă legislaţia comunitară. Potrivit şefului Departamentului pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş, Comisia cere autorităţilor române să găsească rapid o soluţie pentru a intra în legalitate.
Guvernul Boc anunţase că va lua o decizie după 15 ianuarie, dată până la care Ministerul Mediului, cel al Finanţelor şi cel al Transporturilor urmează să analizeze regimul de taxare a vehiculelor. Potrivit uneia dintre variante, taxa auto ar putea fi redusă ca valoare la momentul înmatriculării, şi inclusă ulterior în impozitul plătit anual de proprietarul maşinii. O alta posibilitate ar fi suspendarea ordonanţei emise de guvernul Tăriceanu, prin care se tripla taxa la maşinile second-hand, astfel încât să se revină la valorile din luna iulie.
Încă nu se ştie care din variante va fi adoptată, decizia finală aparţinând Guvernului.
Citiţi şi:
- Proteste faţă de triplarea taxei auto. De ieri, se aplică noua taxă
- Peste 400 autovehicule s-au înmatriculat prin plata „Timbrului de Mediu”!
- Peste 2 milioane de lei din bugetul judeţului se întorc la Guvern
- Senatorul Ioan Deneş cere Guvernului să dea explicaţii pe tema introducerii taxei auto de mediu
- Noi reglementări pentru restituirea taxei auto!
Adaugă comentariu nou